
Evenimentul a avut drept obiectiv promovarea motivelor corecte pentru care să porneşti la drum pe cont propriu. Ca urmare, seara a debutat cu o discuţie despre motivele pentru care NU ar trebui să fii antreprenor. Contrar opiniei generale, banii şi flexibilitatea programului nu se numără printre acestea: ideile de afaceri cu potenţial se regăsesc la interacţiunea dintre talent, pasiune şi nevoile pieţei. În plus, ca să fii antreprenor e nevoie de multă muncă, determinare, competenţe şi abilităţi din domenii variate, alături de experienţă relevantă.
Invitaţii speciali ai evenimentului au fost Bogdan Micu (Fondator Alpin Sun), Sorin Peligrad (trainer, coach şi antreprenor), Andrei Ştefan (Fondator & CEO Progressive Sports), şi Mihai Citirigă (Co-Fondator valorificariactive.ro, Lucas Super Sandwich Sibiu şi Hub1317). Tinerii prezenţi au avut astfel ocazia să cunoască poveştile de succes ale unor reprezentanţi importanţi ai antreprenoriatului braşovean şi au aflat mai multe despre provocările şi satisfacţiile pe care le presupune o astfel de carieră.
Deşi activează în domenii diferite, antreprenorii invitaţi la eveniment au pornit la drum din pasiune şi au reuşit să depăşească provocările întâlnite în cale şi să înveţe din eşecuri pentru a deveni din ce în ce mai buni. Bogdan Micu a dezvoltat de-a lungul timpului 7 afaceri, dintre care doar 3 au avut succes. Pasionat de alpinism, el a pus bazele Alpin Sun, companie care se ocupă cu montarea panourilor solare pe acoperişuri. Astăzi compania înfiinţată de Bogdan este prezentă în mai multe pieţe europene şi se pregăteşte să se extindă în China şi Japonia.
Tot sportul a stat şi la baza afacerii lui Andrei Ştefan. Schior de performanţă, Andrei a pus bazele Progressive Sports, la început o companie care organiza tabere de ski pentru copii. Proiectul a crescut organic şi astăzi include tabere de vară şi iarnă, un magazin online de produse sportive şi unul fizic, localizat în Buşteni.
O poveste diferită este cea a lui Sorin Peligrad care a început punând bazele uneia dintre primele firme de curaţenie din Braşov. Următorul pas a fost să devină distribuitor de produse industriale, companie care a plecat de la zero şi a ajuns să aibă propriul magazin, depozite, angajaţi şi un punct de lucru în Timişoara. Cu toate acestea, din cauza unor decizii manageriale greşite, Sorin a pierdut tot în 2008 o dată cu venirea crizei. Atunci şi-a dat seama că el este singura resursă pe care se poate baza, a învăţat să nu mai fie ataşat de valori materiale şi a investit în dezvoltarea sa personală. Astăzi, Sorin este unul dintre cei mai apreciaţi traineri şi coach din Braşov.
Deşi au plecat la drum din motive diferite, invitaţii evenimentului sunt antreprenori care au pornit la drum din pasiune şi au reuşit să depăşească provocările întâlnite în cale şi să înveţe din eşecuri pentru a deveni mai buni. În timp ce Bogdan Micu a dezvoltat 7 afaceri din care doar 3 au avut succes, Sorin Peligrad a conştientizat faptul că este singura resursă cu adevărat importantă atunci când a pierdut tot din cauza unor decizii manageriale greşite o dată cu venirea crizei.
Mihai Citirigă a început cu o afacere dezvoltată alături de fratele său, o platformă online care prezintă oferte de vânzare pentru bunurile şi imobilele din dosarele de lichidare şi executare silită. Mihai şi-a dat seama că spaţiul din care lucrau putea fi folosit pentru a ajuta şi alţi tineri antreprenori: aşa a pornit la drum Hub 1317, singurul spaţiu de co-working adresat braşovenilor. Şi povestea nu se opreşte aici, alături de un prieten a pus bazele Lucas Super Sandwich Sibiu.
„Atunci când creezi ceva şi ai clienţi mulţumiţi ai o satisfacţie personală extraordinară, greu de descris în cuvinte. Această satisfacţie îţi dă puterea de a merge înainte, şi nu perspectivele financiare. Dacă aş fi făcut-o pentru bani ar fi fost mai uşor să mă angajez”, a spus Mihai Citirigă atunci când a venit vorba despre partea financiară a propriilor afaceri. Invitaţii evenimentului au utilizat drept sursă de finanţare cei 3P (părinţi, prieteni şi alţi proşti) şi au folosit ulterior banii primiţi de la clienţi pentru a-şi dezvolta afacerile în mod organic. „Banii nu contează atât de mult! Se poate şi fără şi mult mai important decât să ai bani este să ştii cum să convingi”, le-a spus Bogdan Micu participanţilor. În plus, e preferabil să porneşti la drum cu bani proprii şi cât mai puţini posibili, pentru a evita pierderile financiare care pot fi provocate de un eventual eşec.
La final, antreprenorii le-au recomandat tinerilor aflaţi la început de drum să facă primul pas cât mai repede, să fie pregătiţi pentru dificultatea ridicată a primelor luni şi să pună accent pe partea de execuţie. „Învăţaţi să vindeţi şi să convingeţi, indiferent dacă vă vindeţi pe voi sau propriul vostru produs. Lansaţi cât mai repede şi învăţaţi, iar după primul contract veţi vedea că totul e mult mai uşor”, a încheiat Bogdan Micu.
Caravana Start Me Up face parte din campania naţională de promovare a antreprenoriatului dezvoltată de organizaţia Akcees. Seria de evenimente continuă în perioada 21 – 27 iulie cu Start Me Up, singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia participanţii formează echipe, generează idei şi dezvoltă concepte viabile de business alături de un trainer internaţional, investitori şi antreprenori consacraţi. La final, echipele îşi validează proiectele dezvoltate prezentându-le în faţa unui juriu de specialitate. Înscrierile la eveniment se realizează online pe site-ul proiectului http://startmeup.ro.