Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Lecția de rezistență pe care a învățat-o Bogdan Putinică în drumul său spre Primul Milion

Bogdan_Putinica_ENEA1.jpg
Pe cât de lung și greu poate să fie uneori drumul către primul milion, pe atât de scurtă este calea spre pierderea lui. Fiecare moment dificil într-un business trebuie să fie o lecție.

Bogdan Putinică a pus bazele companiei IP Devel, specializată în sofware development,  în anul 2000. În primul an cifra de afaceri a fost de circa 75.000 de dolari.

„Afacerile au crescut treptat, în fiecare an, iar profiturile le-am pus înapoi în firmă. Așa că a durat cam șase ani până să putem spune că am făcut primul milion”, afirmă Putinică.

În 2006, o pondere de 76% din compania fondată de el a fost cumpărată de gigantul Adecco, iar doi ani mai târziu furnizorul suedez de software și servicii pentru telecomunicații, Enea a cumpărat compania integral.

Bogdan Putinică a rămas la conducerea firmei și deține în prezent funcția de Vice President Global Services în cadrul grupului.

Enea Services România a înregistrat în 2011 afaceri de peste 26 de milioane de lei (6 mil. euro), potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, iar anul trecut creșterea a fost de 34%. Însă, ca orice business a avut suișuri și coborâșuri.

„Cel mai dificil moment a fost acela în care am înțeles ce înseamnă cash flow-ul.  În 2005 aveam un client foarte mare în America, era momentul de vârf al carierei noastre, un deal foarte bun. În perioada respectivă echipa aprope s-a dublat. Doar că la un moment dat americanilor li s-a schimbat direcția, iar nouă ni s-a închis robinetul cu lapte și miere”, povestește Putinică.

După ce compania americană a renunțat la contracutul cu IP Devel, firma românească a decis să își păstreze angajații, cu toate că în proiectele pe care le avea în derulare nu era necesară o echipă atât de numeroasă.

„Am luat o decizie conștientă atunci. Un afacerist adevărat poate că ar fi dat oamenii afară din motive foarte corecte și normale. Noi am ales totuși să ținem oamenii pe care îi aveam angajați, o decizie care s-a dovedit a fi foarte bună pe termen lung pentru imagine și pentru moral”, explică Putinică. 

„Oamenii aveau joburile asigurate și au văzut că noi ne asumăm responsabilitatea și în momente grele nu numai atunci când totul este bine, dar din păcate, costul angajaților care au stat degeaba până i-am relocat pe alte proiecte a reprezentat un cost care ne-a pus în genunchi”, mai spune Putinică. Cu toate acestea compania a rezistat, în mai puțin de un an i s-a aprobat o linie de credit și încetul cu încetul a revenit pe linia de plutire.

„A fost o lecție. Te marchează, te formează. Acum nu aș mai face așa ceva, dar acum avem rezerve suficiente în bancă să putem sta și doi ani pe bară”, declară reprezentantul Enea.

„Acela a fost singurul moment în care putem să zicem cu adevărat că era să pierdem totul”, a mai adăugat el.

Chiar dacă americanii le-au dat atunci o lecție de ținut minte, SUA a rămas piața care le aduce o parte mare din venit.

Citiți mai multe în ediția tipărită a reviestei Forbes, apărută pe 10 iunie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii