FacebookTwitterLinkedIn

În 2013 portofoliul LeasePlan a crescut cu 44 noi clienţi, mai ales din FMCG, energie şi industrie, ajungând la un total de 200. Cifra de afaceri a companiei a fost şi ea cu peste 3,5 % mai mare: aproximativ 41 de milioane de euro. Planurile pentru 2014 presupun o creştere a afacerilor la 45 milioane de euro. În acelaşi timp, compania şi-a propus să devină prima firmă de leasing operaţional care va depăşi cifra de 10.000 de autovehicule în administrare până la sfârşitul anului.

În 2013, LeasePlan a investit 28 de milioane de euro în cele peste 2300 de autovehicule şi are de gând să crească această sumă la 35 de milioane de euro anul acesta.  În ultimul trimestru din 2013 se ajunsese la o flotă de peste 9.100 de autovehicule, cu 20% mai multe decât anul precedent. Cel mai mare client al companiei este OMV Petrom, cu 2300 de maşini. 

Bogdan Apahidean, director general LeasePlan România, consideră că este necesară, printre altele, fiscalizarea importurilor second hand realizate de persoane fizice, care afectează dealerii şi leasingul operaţional.  Potrivit estimărilor lui Apahidean, valoarea pieţei de leasing operaţional depăşea 200 de milioane de euro în 2012.

Ca performanţă LeasePlan România, care şi-a început operaţiunile în ţară în 2007, se află acum în top 3 la nivel internaţional în cadrul firmei-mamă Lease Plan,  o companie financiară olandeză, al cărei acţionariat este format din Grupul Volkswagen şi Fleet Investments B.V.