Cum a început cariera dumneavoastră în cadrul organizației neguvernamentale Salvați Copiii?
A început în 1991, după revoluție, când toată lumea simțea că lucrurile nu merg într-o direcție bună și fiecare își căuta un drum mai adaptat posibilităților și resurselor lui. Eu am absolvit Cibernetică și Planificare Economică. La vremea aceea, lucram la un centru de software. Dar lucrurile erau în dezagregare și am decis să caut un loc unde să mă simt bine.
Am avut două alternative: să merg la Bancorex, ca inspector bancar, sau la organizația neguvernamentală Salvați Copiii. Am mers împreună cu o bună prietenă să susținem un interviu la Salvați Copiii. Țin minte că avea sediul la parterul blocului unde odinioară se afla magazinul Eva. După câteva zile, m-au anunțat că am trecut interviul.
Imaginile din orfelinate și din centrele cu copii cu handicap pe care
le-am văzut după ʼ90, eu fiind proaspătă mamă, m-au influențat. M-am gândit că se poate face ceva în acest domeniu și am ales să merg la organizația Salvați Copiii. Am început un drum lung, care va împlini 27 de ani în curând. Am intrat ca director economic, iar în 1994 am devenit președinte executiv.
Cum se desfășoară activitatea la Salvați Copiii?
Munca noastră la Salvați Copiii este complexă. Îmbină mai multe părți: cercetare, dezvoltare de programe, evaluare, lobby și advocacy. Totul este un șir neîntrerupt, pentru că mi-am dorit să lucrăm cu cei mai vulnerabili copii și să aplicăm programe prin care îi putem ajuta. După ce învățăm anumite lucruri, extindem la nivel național. Astfel, am propus legi și politici sociale în ceea ce privește copilul din instituție, abuzul sexual, violența împotriva copilului. Am reușit să implementăm, la nivel național, atât legile, cât și politici sociale în anumite domenii. Să treci de la acțiuni de caritate la influențarea legilor în țara ta este o responsabilitate, dar și o satisfacție foarte mare.
Cum s-a schimbat realitatea românească în ceea ce privește protecția copiilor de când ați intrat în sistem și până în prezent?
Din fericire, a mai scăzut numărul de copii care sunt îngrijiți în instituțiile statului. Atunci când am început, erau aproximativ 110.000 de copii în instituții rezidențiale. Unele erau enorme, de 1.000 de locuri. Acum, numărul lor a scăzut și s-au dezvoltat serviciile alternative, precum asistenți maternali sau case de tip familial. Sunt de bun augur, pentru că oamenii sunt altfel pregătiți și motivați.
Cum ați gestionat, din punct de vedere emoțional, situațiile dificile cu care v-ați confruntat în această meserie?
Mi-a fost foarte greu și am avut nopți în care nu am dormit, gândindu-mă la toți copiii care suferă. Nu pot spune că am rămas integră emoțional. Au fost situații greu de dus. Dar am avut noroc că am lucrat alături de o echipă de oameni foarte buni, cu care am comunicat. Întotdeauna, am știut că mă pot baza pe colegii mei. Am avut o plasă de siguranță foarte bună. Toți colegii noștri, care au lucrat cu acești copii, fie ai străzii, fie cu HIV-SIDA, fie victime ale traficului, sunt oameni foarte implicați, empatici și responsabili.
Ce înseamnă să fii liderul unei organizații neguvernamentale?
E greu să spun eu acest lucru. Cred că îți trebuie multă energie, pentru că oamenii au nevoie de un motor care să le dea mereu lucruri interesante de făcut. Mă refer la membrii echipei. Este important să descoperi ce-i place fiecăruia, la ce este bun și ce îl entuziasmează mai mult. Trebuie să repartizezi responsabilitățile astfel încât nimeni să nu fie nemulțumit de ceea ce face. Dacă ai o echipă de profesioniști, nu trebuie să le spui mare lucru. Doar anumite corecții sau intervenții, atunci când lucrurile se blochează.
Care este cel mai drag proiect derulat la Salvați Copiii?
Îmi plac toate. Avem o arie amplă: reducerea mortalității infantile, în cadrul căruia dotăm maternitățile și secțiile de nou-născuți, dezvoltarea de servicii în zonele rurale pentru mame și viitoare mame, investiția în cadrele medicale, lucrul cu copiii care au părinții plecați în străinătate sau programe de protecție împotriva violenței.
Festivalul Brazilor de Crăciun este o inițiativă de strângere de fonduri la care țin mult. Anul acesta va împlini 18 ani. Pe 6 decembrie, sărbătorim majoratul. Acest proiect adună bani pentru programele de tip școală după școală. Doar 10% din copii merg la un astfel de program, iar cele mai multe sunt plătite de părinți. Este un eveniment în care artiști cunoscuți creează o serie de brazi deosebiți, care sunt licitați de companii. Motto-ul acestui festival este „Lumea bună face lumea mai bună”. Companii serioase, care contribuie la dezvoltarea României, sprijină evenimentul sau licitează brazii. De-a lungul celor 17 ediții, am strâns peste 4,5 milioane de euro, cu care am ajutat 32.000 de copii să meargă la școală. Ne dorim să includem demersul școală după școală în programa de învățământ.
Ce v-a ajutat să descoperiți, despre dumneavoastră, statutul de lider?
E greu și nepoliticos să vorbești despre tine. În afară de lucrurile bune, am observat anumite vulnerabilități pe care am încercat să le corectez. Îmi dau seama că uneori nu am răbdare. Aș vrea ca lucrurile să se întâmple mai repede decât este posibil. Întotdeauna m-am gândit că ceea ce este bun ar trebui să aibă loc repede. Autoritățile ar trebui să zică: „Da, de mâine schimbăm, că așa e mai bine pentru copii!”
Mi-am dat seama că trebuie să aloc mai mult timp discuțiilor de orientare cu anumiți colegi, mai ales cu cei noi. Nu toată lumea se dezvoltă în același ritm. Mai cred că nu trebuie să te abați de la principiile și responsabilitățile pe care ți le-ai asumat. Dacă crezi în ceea ce ai stabilit că trebuie schimbat, vei reuși. Am învățat despre mine că nu abandonez și că sunt un om de cursă lungă, indiferent de cât de anevoios e traseul.
Cum ați reușit să îmbinați viața personală cu cea profesională, având în vedere că la mijloc e o carieră de succes?
Niciodată nu m-am gândit la acest rol ca la o carieră. L-am perceput ca pe o responsabilitate față de copii. Ajungând în atâtea colțuri uitate din România, mi-am dat seama că unii copii nu au altă șansă în lipsa noastră. Spre exemplu, în cazul secțiilor de nou-născuți, am realizat că dacă noi nu strângem banii și nu îi ajutăm pe medici să aibă echipamentele necesare, copiii nu pot fi salvați.
Responsabilitatea față de copii mi-a ocupat mult din timp și din gânduri. Nu pot spune că am fost un om care a îmbinat fericit viața de familie cu cea de la lucru. Au fost ani în care am stat mai puțin cu copilul meu decât ar fi trebuit. Cred că și soțul s-a simțit, uneori, uitat sau abandonat. Nu cred că a fost o combinație perfectă. Până la urmă, totul a ieșit bine, dar cred că aș fi putut arde mai puțin aici. Sunt fericită că atât fiul, cât și soțul au înțeles menirea acestei munci.
Care sunt valorile cele mai importante pe care i le-ați transmis fiului?
Asta ar trebui să-l întrebați pe el! S-ar putea ca răspunsurile să nu se potrivească. Eu sper că l-am învățat să fie corect și sincer, să iubească oamenii și să-i ajute pe cei care au nevoie de el. Își ia din timpul liber și se implică în acțiuni de voluntariat: merge în tabere pentru copii cu probleme sau aleargă la semimaraton, chiar pentru Salvați Copiii. Văd că-i pasă, că face eforturi care depășesc zona lui de confort. Cu toate că a absolvit un profil economic, este interesat și de partea de resurse umane. S-ar putea ca munca mea să-l fi influențat. Este un om activ și trăiește pe propriile picioare.
Doamnă Alexandrescu, ce vă bucură cel mai mult?
Fiecare reușită e o bucurie mare. Pentru fiecare copil avem emoții. La fel pentru o lansare sau o evaluare de proiect. Lucrezi cu oameni și pentru oameni. Orice rezultat al unui copil în care investim este fantastic de copleșitor, în sens pozitiv. Fiecare mamă care ne scrie și ne mulțumește că, spre exemplu, copilul ei a fost salvat datorită incubatorului oferit de organizație ne dă aripi. Făcând atât de multe lucruri, ai și multe bucurii. Încerc să uit părțile mai puțin plăcute sau oamenii care ne pun bețe în roate. Îmi canalizez energia doar înspre lucruri constructive.
V-ați gândit vreodată cât timp veți mai rămâne la cârma Salvați Copiii?
Nu știu. Nu m-am gândit niciodată. Cred că atât timp cât lucrurile merg bine, este în regulă. Dacă simți, la un moment dat, că ești obosit sau nu mai ai performanță, te gândești să încerci altceva. Eu nu m-am plictisit de această muncă, nu m-a erodat. Cred că e cea mai frumoasă meserie.
Am avut oportunitatea să lucrez la stat, în situații considerate de unii mai bune și cu o vizibilitate mai mare. Dar eu cred în lucrurile concrete. Chiar dacă sunt mici, e important să progresezi. Sunt acel tip de om care nu este fericit dacă trece timpul fără să realizeze ceva, în decursul unei zile. Cred mult în pașii mici, constanți și în solidaritate. În jurul Salvați Copiii sunt oameni din domenii diverse: business, învățământ, sănătate. Astfel, totul devine foarte energizant. Nu ai cum să găsești o meserie mai frumoasă și cu recompense mai bune decât cele primite din partea copiilor. Dacă mă duc și stau câteva ore într-un program cu cei mici, mă încarc cu energie, îmi vin idei și o iau de la capăt. Tot pentru ei.
