Cautare




, Contributor

Gastronomie |
|

Le Procope. Din 1686. Serios.

Andrei al meu știe că îmi plac locurile frumoase și mâncarea bună, astfel că de ziua mea, când am împlinit 40 de ani, m-a împachetat și m-a dus la Paris, ca să am măcar câteva zile în care să văd clădiri frumos întreținute, oameni politicoși și străzi impecabil de curate. Iar cina de ziua mea a fost o surpriză.
shutterstock_765188071

Atât de mult mi-a plăcut masa de ziua mea, încât, prin legea compensației probabil, pe drumul spre hotel, lui Andrei i s-a furat portofelul. Dar nici măcar acest incident nu mi-a umbrit bucuria de a respira aerul și politețea pariziene.

Revenind la cină, Andrei, care mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu, a ales cel mai vechi restaurant din Paris, Le Procope.

De fapt, Le Procope a început, în 1686, ca o cafenea, unde aristocrații veneau să se delecteze cu licoarea exotică și stranie. În 1689, La Comedie Française s-a înființat vizavi, astfel încât Le Procope a devenit o cafenea teatrală, frecventată de artiști, scriitori, aristocrați, savanți, filosofi etc.

 

Jean Jacques Rousseau mergea la Le Procope, ca și Voltaire, Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson. În 1789, când a izbucnit Revoluția în Franța, Robespierre, Danton și Marat se întâlneau la Le Procope, iar după restaurarea monarhiei, scriitori celebri precum Alfred de Musset, Anatole France sau George Sand schimbau opinii și mâncau bine la Le Procope.

Acum, restaurantul este decorat în stilul secolului 18, cu pereți roșii, candelabre de cristal, un pian, dar și portretele celebrităților care au iubit acest loc.

 

Servirea este tipic pariziană, adică așa cum îmi place mie cel mai mult – chelnerii sunt amabili, dar nu exagerat, extrem de prompți și rapizi și cu aerul că le-au văzut pe toate (ceea ce probabil este adevărat).

Parisul este oricum perfect pentru cei cărora le place să privească și să analizeze lumea, iar Le Procope nu se dezminte nici el de la regulă – de la politicieni la vieux riches și până la turiști uluiți, toți se regăsesc aici.

Mâncarea este foarte, foarte bună, evident. Nu am încercat celebrul Coq au vin și nici capul de vițel pregătit ca în 1686, dar peștele este excelent, minunat, mai ales cel tras la tigaie în unt brun. Andrei a încercat obrajii de vițel și s-a bucurat de carnea fragedă, gătită îndelung la cuptor, astfel încât se topește în gură.

Desertul meu preferat când merg la Paris este baba cu rom, dar și mille-feuille este o minunăție, ca și clătitele flambate.

Una peste alta, mi-a plăcut foarte mult la Le Procope și sper să mai ajung acolo, de ziua mea sau, pur și simplu, într-o plimbare scurtă până la Paris.

CITEȘTE ȘI Un po d’Italia

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii