Cautare




, Forbes Staff

Lideri |
|

Laura Grigore se alătură echipei PeliFilip în poziția de Senior Associate

Cu o experiență de peste zece ani în domeniul avocaturii de consultanță, Laura se alătură echipei PeliFilip, consolidând aria de Risk & Compliance Services.
Laura Grigore

Venirea Laurei este în acord cu politica noastră de a avea în Departamentul Comercial echipe interdisciplinare de avocați pe toate gradele de senioritate. În perioada următoare Laura se va alătura echipei de șase avocați implicați în asistarea companiilor pentru implementarea GDPR (Regulamentul European de Protecție a Datelor cu Caracter Personal) și va asigura coordonarea practicii de dreptul mediului în misiunea ei de a sprijini clienții a căror activitate presupune o componentă sensibilă de mediu sau răspunderi în această zona”,  spune Ioan Dumitrașcu, partener PeliFilip și Head of Commercial Department.

„Integrarea mea în echipa PeliFilip reprezintă un pas natural în dezvoltarea carierei mele pe mai departe alături de consolidarea unor practici de nișă. Pun în slujba clienţilor şi proiectelor lor valorile profesionale și umane care mă inspira în practicarea acestei profesii cu pasiune și creativitate”, mărturisește Laura.

Expertiza sa acoperă proceduri specifice de reglementare de mediu, transfer de active sau întreprinderi cu impact asupra mediului inclusiv due dilligence-uri dedicate de mediu, emisii industriale, asistență în schemele de transfer responsabilitate cu privire la gestionarea deșeurilor pe fluxuri specifice, gestionarea obligațiilor catre Fondul pentru Mediu, transfer transfrontalier de deșeuri, managementul substanțelor periculoase, gestionarea poluării și remedierii de mediu, asistență în procedurile de control și litigii de mediu.

În aria de protecția datelor, Laura asistă clienții în toată gama de aspecte implicate de prelucrările de date generale și specifice, inclusiv în proiectele de conformare cu cerințele noului Regulament GDPR, prelucrări de date în scop de monitorizare (video, GPS, IT), stocare cloud, prelucrări de date medicale, marketing și tehnologii tip cookies.

Anterior, Laura a mai colaborat cu Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Muşat şi Asociaţii şi Benclinov şi Asociaţii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii