
Laszlo Janos, preşedintele şi proprietarul grupului de firme Arkum – cu activităţi în real estate, turism şi piscicultură, industria auto sau piaţa de media –, e unul dintre cei mai activi investitori din zona Harghitei. A intrat în afaceri imediat după Revoluţie, prin comerţul cu piese auto. Impar, compania pe care a înfiinţat-o în 1990, avea să fie principalul motor de dezvoltare pentru afacerile viitoare.
Zece ani mai târziu, timp în care Impar s-a dezvoltat rapid, omul de afaceri din Odorheiul Secuiesc a devenit dealer auto regional pentru Toyota şi Peugeot. Astăzi, Impar, dealerii auto şi o serie de service-uri independente (pe lângă cele Toyota şi Peugeot) formează afacerile din industria auto. Service-urile auto independente au reuşit, într-o bună măsură, să amortizeze prăbuşirea pieţei auto din ultimii doi ani, estimată la peste 60% din valorile din 2007 şi 2008.
Un alt domeniu afectat de criză astăzi, dar în care Janos a investit la începutul anilor 2000, este turismul. El deţine Hotelul Târnava, din Odorheiul Secuiesc, şi o proprietate la Sânpaul, lângă Odorhei, unde are mai multe heleştee potrivite pentru pasiunile sale – agroturismul şi pescuitul sportiv. Dintre toate investiţiile, acestea par să funcţioneze cel mai bine, iar aşteptările sunt optimiste şi pe termen mediu şi lung, pentru că agroturismul va aduce tot mai mulţi turişti străini în România. Janos e mare pasionat şi de vânătoare sau sport, dar preocupările curente îl aduc tot mai des în jurul firmelor pe care le conduce. Faptul că a reunit toate investiţiile sub umbrela grupului Arkum îl ajută astăzi să fie mai eficient. De fapt, într-o perioadă în care a tăiat mult din costuri, ba chiar a renunţat la un mare număr de angajaţi (mai ales în industria auto), structura aceasta şi-a arătat din plin avantajele.
Astăzi, Janos spune că a reuşit să stabilizeze aproape toate afacerile. Speră ca reorganizarea şi toate reducerile de costuri să-i folosească din plin atunci când piaţa îşi va reveni.