Listarea companiei vine în urma unui plasament privat încheiat pe 26 aprilie 2021 prin care Agroserv Măriuța a atras 19,4 milioane de lei de la investitorii din piața de capital, cea mai mare sumă atrasă printr-un plasament privat de acțiuni pe piața AeRO.
Listarea acțiunilor a avut loc la 15 zile lucrătoare de la data închiderii plasamentului, reprezentând cea mai rapidă listare de acțiuni pe piața AeRO.
„Ultima jumătate de an a reprezentat o perioadă efervescentă și plină de realizări pentru Lăptăria cu Caimac. Dacă la finalul lui 2020 am intrat pentru prima dată la Bursă cu emisiunea de obligațiuni, astăzi completăm oferta adresată investitorilor cu listarea acțiunilor. (…) Fondurile atrase acum ne permit să mergem mai departe cu dezvoltarea stației de spălare sticle și borcane, prin care ne propunem să reciclăm și să reutilizăm ambalajele produselor noastre. În felul acesta ne putem atinge obiectivul principal, ca în 2030 să fim o companie carbon neutral”, spune Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.
În aprilie 2021, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 431.020 acțiuni la un preț de 45 lei/acțiune. Plasamentul a fost suprasubscris de 3,6 ori, în total fiind înregistrate subscrieri de aproximativ 70 milioane de lei, în condiţiile în care subscrierea maximă pe investitor a fost limitată la un milion de lei.
„Agroserv Măriuța este una dintre poveștile de succes ale antreprenoriatului românesc. În mai puțin de patru ani de la reorientarea business-ului și crearea produselor Lăptăria cu Caimac, compania reușește să convingă investitorii din piața de capital de soliditatea afacerii și a strategiei de dezvoltare”, afirmă Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
Plasamentul privat de acțiuni și listarea au fost intermediate de BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat.
Procesatorul de lactate a făcut primul pas pe piața de capital în noiembrie 2020, când a derulat un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane de euro, tranzacționate din decembrie 2020 pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT).
Agroserv Mariuța, înființată în anul 1994, este prima companie cu activitate în domeniul lactatelor care a listat obligațiuni pe SMT-ul bursei.