FacebookTwitterLinkedIn

Agroserv Măriuța SA, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a încheiat cu succes plasamentul privat de acțiuni prin care a atras 19,4 milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro.

Acțiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare de la Bursa de Valori București, aceasta fiind cea mai mare ofertă de acţiuni realizată până acum pe această piaţă.

Agroserv Măriuța a fost asistată în acest proces de listare de Schoenherr, una dintre firmele internaționale de avocatură  cu activitate în România din 1996.

În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 431.020 de acțiuni emise prin majorare de capital social (24,9% din total actiuni), la un preț de 45 de lei/acţiune, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 de investitori. Plasamentul a fost suprasubscris de 3,6 ori, în total fiind înregistrate subscrieri de aproximativ 70 milioane de lei, în condiţiile în care subscrierea maximă pe investitor a fost limitată la 1 milion de lei.

În urma încheierii cu succes a plasamentului, evaluarea companiei se situează la aproximativ 16 milioane euro.

Lăptăria cu Caimac este primul business cu activitate în domeniul lactatelor care urmează să se listeze pe piața AeRO a BVB, după ce în noiembrie 2020 a listat o emisiune de obligaţiuni de 3 milioane de euro, cu o dobândă de 5.25% și scadență în 2025.

„Compania a revenit în atenția investitorilor prin acest plasament privat de acțiuni și ne-am bucurat de interesul în creștere al acestora. (…) Este un al doilea pas major pentru noi, după listarea de obligațiuni în iarnă”, a declarat Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.

Lăptăria cu Caimac își propune ca prima zi de tranzacționare să aibă loc în termen de o lună.

Fondurile obținute din listarea acțiunilor vor fi folosite pentru dezvoltarea fabricii.