Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Lanțul de restaurante Chocolat a fost închis

Restaurantele Chocolat au fost închise, după ce proprietarul acestora, Tudor Constantinescu a fost arestat preventiv sub acuzația de evaziune fiscală.
21. Chocolat

Lanțul de restaurante Chocolat, prezent prin intermediul a șase unități din București, a fost închis, după ce, Tudor Constantinescu, proprietarul acestuia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alte trei persoane.„Echipa de mana­gement a Chocolat face toate de­mersurile pentru a redeschide în cel mai scurt timp restaurantele şi a continua să ofere locuri de muncă stabile tuturor celor 170 de an­gajaţi“, au declarat  reprezentanții Cho­colat, în urma închiderii lanțului de cafenele și restaurante.

Procurorii îl acuză pe antreprenor că, în perioada 2008 – 2015, a folosit un program de contabilitate cu dublă gestiune. Mai exact, programul, achiziționat în 2006, permitea ținerea unei evidențe duble, iar proprietarii localurilor prezentau autorităților încasări mult mai mici decât cele reale.

Aceste evenimente s-au produs în contextul verificărilor și a celor 43 de percheziții desfășurate în localurile de lux din București, întreprinse în urma tragediei din clubul Colectiv.

Conform paginademedia.ro, Tudor Constantinescu a declarat, într-un punct de vedere trimis presei, că va „colabora cu autoritățile pe perioada anchetei pentru a-mi demonstra nevinovăția.”

Tudor Constantinescu, în vârstă de 38 de ani, este cunoscut publicului drept jurat al unei emisiuni de cooking de pe postul de televiziune Antena 1. Antreprenorul a înființat lanțul de cafenele și restaurante „Chocolat” la întoarcerea sa din Belgia, după ce a studiat gastronomia în Europa de Vest, Asia și Statele Unite ale Americii.

Prima afacere a pornit-o la vârsta de 20 de ani – un mic laborator de patiserie la Bruxelles. La 23 de ani a lucrat la o firmă de consultanță gastronomică, urmând ca în 2006 să deschidă prima unitate Chocolat, situată în Centrul Vechi din Capitală. În nouă ani de zile, afacerea Chocolat s-a extins și în alte locuri din București: Dorobanți, Ateneul Român, Afi Palace, Băneasa Shopping City și Mall Promenada. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Choco Ateneu SRL, una dintre societățile deținute de Tudor Constantinescu, a înregistrat, în 2014, afaceri de 1,9 milioane de lei (echivalentul a 430.000 de euro).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii