FacebookTwitterLinkedIn

Redefinirea conceptului Inmedio este rezultatul unui proiect la care echipa Lagardère Travel Retail din România a lucrat intens în 2017. În același timp, un aport semnificativ a fost adus și de transferul de know-how de la divizia globală Lagardère Travel Retail.

Modernizarea conceptului Inmedio – cel mai cunoscut brand din portofoliul Lagardère Travel Retail România, cu o rețea de peste 180 de magazine la nivel național – arată angajamentul companiei de a le oferi clienților și partenerilor de afaceri cele mai potrivite produse și servicii.

Noul concept Inmedio are un design distinct și pune la dispoziția clienților un portofoliu variat: bilete pentru evenimente, servicii de loterie, încărcare electronică, plată facturi, RCA și multe altele.

Petruța Ioniță, Head of Marketing & Category Management, Lagardère Travel Retail România: „Lansarea oficială a noului concept Inmedio prin remodelarea magazinului din galeria comercială Carrefour Orhideea nu este întâmplătoare. Am ales această locație deoarece pentru noi are o importanță simbolică, fiind primul magazin Inmedio din România, deschis în anul 2003. Obiectivul nostru este să oferim clienților Inmedio o experiență cât mai plăcută în magazinele noastre prin optimizarea ofertei de produse și servicii, atât prin alinierea la noile tendințe de consum cât și la trendurile de retail design.”

Lagardère Travel Retail este una dintre cele patru divizii ale Grupului Lagardère și este lider global în industria de retail pentru călători. Divizia operează 4.500 de magazine prin conceptele Travel Essentials, Duty Free și Foodservice în aeroporturi, gări și alte concesiuni din 34 de țări și generează vânzări de 4 miliarde euro (gestionate integral).