FacebookTwitterLinkedIn

Alina Cureleț este, mai întâi de toate, mama Adei și a lui Filip, iar în ultima perioadă crește frumos și o afacere dedicată tot copiilor. „Mama și lemnul“ nu este doar un business cu mobilier pentru camera copiilor, este o pasiune pe care Alina și-a descoperit-o odată cu maternitatea. „Am profesat ca asistent stomatolog mai bine de 10 ani și acest lucru m-a ajutat să îmi dau seama cât de importantă este atenția la detalii în profesia pe care o am, de peste 3 ani, ca decorator pentru copii. La puțin timp după ce am devenit mamă pentru prima data, mi-am dat seama că familia a devenit cea mai importantă valoare pentru mine și am realizat că pot să iubesc cum nu mai iubisem vreodată. Am descoperit că în mine se află o forță
și o putere de care nu fusesem conștientă până să nasc primul copil și am simțit că pot muta și munții din loc, dacă va fi nevoie. A fost o conștientizare foarte profundă, care mi-a schimbat fundamental viața.

În al doilea concediu de maternitate mi-am descoperit pasiunea și iubirea pentru lemn și a început să încolțească ideea de a lucra piese de mobilier care să îi ajute pe copiii mei să ajungă ușor la lucrurile lor și să fie din materiale naturale. La început am făcut eu câteva piese mici pentru copiii mei, ulterior am închiriat un spațiu, am cumpărat aparate și am angajat specialiști care să lucreze produsele pe care le lucrăm și astăzi: paturi căsuță, ansambluri căsuță, dulapuri pentru haine, rafturi pentru jucării și cam orice piesă ce o poți așeza în camera unui copil, în acord cu nevoile lui. Produsele lucrate la mine în atelier sunt prelucrate cu foarte multă atenție la detalii, se personalizează cea mai mare parte a comenzilor și, când este vorba de paturi, le pun la dispoziție clienților și saltele care au dimensiuni atipice, dar și lenjerii pentru acele dimensiuni.  Personalizez tot și ofer servicii complete, astfel încât clienții să amenajeze cât mai ușor camera copilului.

Antreprenoriatul este provocator, dar atunci când iubești ceea ce faci, totul se leagă. Tot timpul învăț și descopăr noi abordări cu care eficientizez tot ce fac.“