Pe atunci, eram un iubitor de artă timorat. Aveam gusturi foarte clare și foarte ferme, cu puţin efort le-aș fi putut și argumenta, dar îmi era în primul rând teamă să le exprim, să le scot la iveală. Plus că toţi pictorii ale căror lucrări mă fascinau părăsiseră spaţiul creaţiei de câteva secole bune.
Pe scurt, pentru gusturile mele clasice, romantice, atmosferice, îmi cam pierdusem speranţa că voi putea găsi un pictor contemporan. Cu atât mai puţin o pictoriţă. Cu atât mai puţin una născută în același an cu mine.
Din paginile revistei am rămas cu numele și cu site-ul – www.barbarahangan.ro . În afara lucrărilor alese de autorul articolului pentru ilustraţie, am descoperit o adevărată galerie de personaje istorice, uneori cu identităţi explicite (Frida, Lucreţia Borgia, Regina Margot), alteori cu aliasuri fantastice (Mireasa cu maramă neagră). Toate dornice să spună o poveste, să te aducă în lumea lor, de multe ori fără ca măcar să se ostenească să te privească în ochi.
Am bântuit site-ul Barbarei vreme îndelungată, pentru că, deși toate datele de contact erau acolo, noţiunea de „pictor“ pe care mi-o formasem în minte când eram copil și adolescent sublinia imposibilitatea interacţiunii. Iar eu eram suficient de încântată să fiu contemporană cu lucrările ei.
Deși are atelierul la Cluj și eu am biroul în București, și amândouă ne iubim aproape nejustificat orașele de baștină, Barbara Hangan este, acum, una dintre cele mai bune prietene ale mele – și pictorul meu preferat, deși una nu are legătură cu alta.
Faptul că aproape toate conversaţiile noastre au loc telefonic nu ne împiedică să „ieșim la o cafea“ și să vorbim despre artă cel puţin săptămânal. Și nu mă împiedică să urmăresc, de la distanţă, cum se înfiripă magic procesul creaţiei artistice la ea în atelier.
Diafane, preocupate, fericite sau, de multe ori, răscolitor de triste, personajele Barbarei Hangan nu lasă să se întrevadă rigoarea desenului, transparenţa și fluiditatea atât de greu controlabilă a acuarelei, truda implicată de finisare sau febrilitatea de a găsi fiecărei lucrări o ramă pe măsură. Ele sunt – iţite parcă dintr-o suflare divină, gata să-ţi povestească istoriile lor tragice sau luminoase, niciodată simple sau plictisitoare.
Cele mai recente colecţii – Baroque, Pink, sau colecţia de acuarele, uscată pe șevalet în această toamnă – pendulează evident, dar cu mare abilitate, între modern și istoric. După cum o face și Barbara, care declară că stilul ei este classic contemporan.
În afară de site, Barbara e activă pe FaceBook, unde prietenii picturii ei pot urmări aproape în timp real conturarea colecţiilor. Atelierul ei seamana mai degrabă cu un showroom de designer interior decât cu un atelier de pictor și adună, în câte un weekend în care porţile sunt lăsate deschise, colecţionarii care o cunosc, o iubesc și o cumpără.
Chiar și pentru rigorile bucureștene, Barbara Hangan are o cotă mare, consolidată chiar în acești ani de criză. Preţurile acuarelelor variază între câteva sute de euro și peste 1500 de euro, iar ale tablourilor se situează, uneori după aprecierea artistului, alteori după licitaţiile cumpărătorilor, în palierul miilor de euro. E o cotă susţinută, în 90% din cazuri, din vânzări făcute direct din atelier, de îndată ce lucrările s-au uscat pe șevalet. Acesta este și motivul pentru care ultima sa expoziţie a avut loc fix acum doi ani, în București, la Carol Parc Hotel – un spaţiu de expunere perfect pentru lucrările ei atât de preţioase și de în afara timpului.
La Carol Parc Hotel, pe lângă tablourile din colecţia „Baroque“, dominate de un toreador romantic și de o fată cu cercel din perlă reală, Barbara prezenta și roadele unei frumoase colaborări cu Ana Wagner de la Wagner Arte: transpunerea unor lucrări de catalog pe medalioane de porţelan, încadrate de catifea și stropite cu aur pur.
Era, cumva, interpretarea Barbarei pentru printurile în ediţie limitată pe care mulţi artiști le propun acum publicului drept consolare pentru faptul că fiecare lucrare originală de valoare nu poate avea – în cazul pictorilor care se respectă și nu se repetă – decât un singur proprietar.
De la expoziţia din București, iubitorii de artă au regăsit-o pe Barbara Hangan în mediul online, care nu e nici pe departe atât de incongruent cu arta în spirit clasic cum ar părea. Iar colecţia următoare – Pink – planificată încă din primăvara lui 2011, s-a putut coagula doar pe site, în realitate lucrările fiind deja împărţite printre colecţionari din ţară și de peste hotare, așa încât cu greu vor putea fi readunate pentru o expoziţie live.
Sursele de inspiraţie ale Barbarei, din istoria picturii, sunt evidente, așa că nu voi insista asupra lor. Ce e interesant, însă e faptul că, pe lângă pildele înaintașilor în ale picturii, Barbara se lasă inspirată de muzică(de la Bob Dylan și Sting la k.d. lang, Gotan Project și Pink Martini), de fotografie, de modă (Coco Chanel), de filme, pentru ca, în final, să sintetizeze totul într-o creaţie pe care să nu mai fie nevoie să-și pună semnătura ca să o putem recunoaște cu ușurinţă. Oricum, semnătura ei cuminte și lizibilă e atât de măruntă, aproape invizibilă, markerul de 0.5 fiind acoperit de straturi de lacuri și fixative.
Ca și lucrările ei, Barbara e o femeie modernă care respectă, iubește și repune trecutul în drepturile sale, indiferent de ce spune moda zilei sau încotro înclină balanţa financiară a pieţei de artă de la noi sau de aiurea.
Pe lângă picturile propriu zise, mărturie stau ramele – trouvailles-uri incredibile, cadre din lemn, metal sau gips uneori fără speranţă, întâlnite în târguri de antichităţi sau chiar de vechituri. Barbara le adună și și le asumă, cu trudă și cu inteligenţă, ajutată de artizani clujeni care încă nu au uitat meșteșugurile nobile.
Așa se face că, în fiecare lucrare a ei, găsești „something old & something new“, iar rama devine un soi de copertă care ţine întreaga poveste în braţe și o face și mai atrăgătoare, și mai incitantă.
Uneori, rama pornește lucrarea, alteori lucrarea găsește rama. Rezultatul final e un obiect artistic de un incredibil rafinament și de o complexitate care îţi permite să dezvolţi o relaţie reală cu el, o data ce l-ai cumpărat și i-ai găsit locul pe perete.
Ca să fim riguroși, ar mai rămâne de spus că Barbara a absolvit Academia de Arte „Ioan Andreescu“ din Cluj, că este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și că a avut expoziţii în Germania, Elveţia și Italia. Tablourile ei sunt în colecţii private din ţară, dar și din Spania, Germania și Statele Unite. Și, unele dintre ele, mai sunt încă în atelier, pe o coastă însorită din Cluj unde, câteva luni pe an, Barbara Hangan lucrează cu rigoare de corporatist.
Rochia albastră a deschis expoziţia „Chipurile“ și a marcat orientarea Barbarei către relatarea istoriei unor personaje moderne, mai degrabă decât trăirile unor personaje istorice, cum fusese cazul până atunci.
Mary Jane poate face cu ochiul, peste timp, femeilor lui Jane Austen – educate să-și reprime emoţiile și să-și ascundă spiritul ascuţit, dar nu pentru mult timp.
