Cautare




, Contributor

Travel |
|

„La Dolce Vita“ în stil tirolez

Dacă ar fi o persoană, Hotel Cristallo ar avea de spus povești cât pentru două vieți: a cunoscut strălucirea regalității și răstriștea războaielor, a apărut în filme și a fost favoritul personalităților, de la Lev Tolstoi și Vladimir Nabukov până la Frank Sinatra și Audrey Hepburn. Te invităm într-un palat neoclasic din înălțimile Alpilor Dolomiți.
28061863-H1-CR_124_R

Pasiune și entuziasm tipic italienești, un strop de disciplină și de cochetărie austriacă, strălucire demnă de Old Hollywood, glamour parcă desprins de pe podiumurile de modă de la Milano și gastronomie de top, totul într-o stațiune alpină renumită pentru jocurile de iarnă. Cam așa s-ar descrie, într-o singură frază, Cortina d’Ampezzo, cea mai renumită stațiune italiană de sporturi de iarnă, aflată în aceeași ligă cu alte favorite ale jet-setterilor lumii, precum Courchevel, Aspen sau Chamonix Mont-Blanc.

GALERIE FOTO HOTEL CRISTALLO 

Până să ajung la „perla Coroanei“, respectiv hotelul de cinci stele „Cristallo“, emblematic pentru istoria și high-life-ul stațiunii, se cuvine o mărturisire: acest articol este scris de o mare iubitoare a Cortinei d’Ampezzo, care și-a petrecut câțiva ani vacanțele în peisajul idilic al Alpilor Dolomiți, pecetluind o dragoste pentru toată viața.

Nu e nicidecum o mărturie vinovată, de vreme ce – istoria îmi stă mărturie – și personaje precum Lev Tolstoi, Vladimir Nabukov, Audrey Hepburn, Claudia Cardinale, Frank Sinatra, Petter Sellers, Alberto Sordi, dar și o întreagă pleiadă de duci, regi și prinți – s-au declarat de-a lungul vremii iremediabil  îndrăgostiți de superba stațiune montană așezată la 1.224 de metri înălțime, pe granița dintre Italia și Austria.

Pe lângă numeroase filme italiene de legendă care au avut drept loc de desfășurare Cortina d’Ampezzo, tot aici s-au filmat pelicule cu James Bond (mai exact „For Your Eyes Only“, din 1981, cu Roger Moore în rolul Agentului 007) și s-a turnat celebrul thriller al lui Sylvester Stallone, „Cliffhanger“. În Cortina s-a desfășurat și Olimpiada de Iarnă din 1956, iar Ernest Hemingway s-a retras câteva luni pentru a-și termina volumul de povestiri scurte ,,In Our Time“. Entuziasmul este, prin urmare, binemeritat.

Totuși, dincolo de celebrități și de protipendada tipică – formată din membri cu drepturi depline ai Topului Forbes al miliardarilor lumii – iubesc Cortina pentru că are viață și farmec, pentru că – în ciuda serenității ei neverosimile – nu pare niciodată adormită și plictisitoare și mai ales pentru că este un mix senzațional de culturi, arome, gusturi și stiluri. Un orășel tip „lecție de istorie“ (se află pe lista de situri protejate UNESCO), unde cooperativele meșteșugărești cu produse ale artizanilor locali se luptă umăr la umăr cu „Prada“, ,,Ermanno Scervino“, „Roberto Cavalli“ și toate brandurile de top, și unde gastronomia fină este la ea acasă.

În Cortina, ești în Italia.. și nu prea. Arhitectura caselor te duce direct cu gândul la Tirol, piesele de mobilier care decorează restaurantele dotate din plin cu „furculițe Michelin“ (precursoarele stelelor) sunt pictate manual, tot în stil austriac, iar începând din 2007 ampezzanii au și votat ieșirea oficială de sub tutela regiunii Veneto și alipirea la Trentino-Alto Adige/Südtirol. Așadar, te poți aștepta să auzi germană, dar și să simți în bună parte disciplina și cochetăria tipic austriece. Ceea ce, în combinație cu „dolce vita“ și cu relaxarea italiană, reprezintă un ansamblu absolut imbatabil și unul dintre ingredientele care fac Cortina atât de iubită de decenii întregi.

Și pentru că orice vedetă, fie că e vorba de un oraș, un brand sau o persoană, trebuie să aibă un punct-forte sau un ,,je-ne-sais-quoi“ care să-i pecetluiască farmecul, în cazul Cortinei d’Ampezzo acel ceva este un hotel care perpetuează legendele orașului. Mai exact Hotel Cristallo, un mic palat în stil neoclasic, cu atmosferă fin de siècle, cu teren de golf, spa și o istorie în care se întretaie baluri, războaie și pelicule celebre.

Deschis în 1901 de către Giuseppe Menardi, descendent al uneia dintre cele mai vechi familii din regiune, alături de soția sa, Emilia, hotelul a fost desenat și construit de la zero de arhitectul Gustavo Ghiretti, în stil Art Nouveau, aducând însă tribut și tradițiilor aristocratice vieneze. Așezat la marginea unei păduri, cu vedere asupra întregului oraș, a devenit în scurtă vreme destinația preferată a lumii bune din epocă, precum și locul predilect pentru baluri și evenimente cu ștaif.

Perioada de aur nu a durat prea mult, Primul Război Mondial venind să întunece lumea strălucitoare și idilică a „cafe-society“-ului de început de secol. Astfel, Hotel Cristallo a devenit spital militar, revenind la gloria de odinioară abia în anii ‘30, când fețele-regale din Europa au început să-l redescopere, oferindu-i încă o dată o poziție privilegiată în geografia locurilor lor preferate. Prinții de Liechtenstein, principele Ira Furstenberg, Casa de Savoia, regele Serbiei, regele Faud al Egiptului, regele Belgiei sau ducele de Aosta erau obișnuiți ai hotelului, iar sub conducerea fiului soților Menardi, Leo Menardi – campionul național al Italiei la hochei – palatul din Alpi a început să-și recapete spiritul „dolce vita“ de odinioară.

După ce un al Doilea Război Mondial a răscolit văile din Tirolul de Sud, amuțind încă o dată orchestrele, petrecerile și ceaiurile dansante, Italia s-a trezit într-o criză economică abruptă, ce a afectat inclusiv afacerile proprietarilor de restaurante și hoteluri de top. Cu toate acestea, proprietarii Cristallo au perseverat, renovând hotelul, adăugându-i servicii noi și continuând să atragă personalități precum Vladimir Nabukov sau câștigătorul premiului Nobel pentru literatură, Saul Bellow. Investițiile făcute cu greu au meritat însă efortul: în 1956, odată cu desfășurarea Jocurilor Olimpice de Iarnă în Cortina, aceasta a redevenit oficial capitala internațională a zăpezii și locul în care orice personalitate a epocii își dorea să fie văzută.

Într-un puseu de inspirație, Leo Menardi și soția sa, Ofelia, creează în acea perioadă și primul club de noapte din zonă, Monkey, devenit în scurtă vreme preferatul aristocraților și al celebrităților, de la familiile nobiliare Marzotto și Furstenberg până la Brigitte Bardot și miliardarii epocii, Phillip Niarkos sau Alfonso von Hohenlohe. Aducând DJ din cele mai bune discoteci de pe King’s Road din Londra și făcând să curgă râurile de Dom Perignon și de Veuve Clicquot, faima hotelului crește tot mai mult, atrăgând regizori și staruri de cinema dornice să filmeze în zonă.

Așa ajunge hotelul decor pentru „Vacanze d’inverno“ (1959), filmul lui Vittorio de Sica, cu Alberto Sordi și Michele Morgan; pentru „Von Ryan Express“(1962), cu Frank Sinatra în rolul principal; pentru „Finché c’e guerra c’e speranza“, tot cu Alberto Sordi, sau pentru „Pantera Roz“(1963) a lui Blake Edwards (cu Peter Sellers, David Niven și Claudia Cardinale în rolurile principale). Frank Sinatra devine unul dintre obișnuiții hotelului (după ce rezervase toate cele 74 de camere și 22 de apartamente pentru echipa de filmare a peliculei „Von Ryan Express“), iar apartamentul prezidențial al hotelului îi poartă numele până în prezent.

Deși are toată această istorie în spate, Cristallo nu trăiește din amintiri, ci din mici inovații inspirate care să-l readucă în permanență în atenția oamenilor. Barul hotelului a fost declarat de mai multe ori „Barul anului“ în Italia, în mare măsură datorită cocteilului-emblemă al locului, „Cristallo Cocktail“, o combinație de șampanie Tattinger, rozé precum stâncile Dolomiților la apus, Pearl Dust, în onoarea denumirii de „perlă a Dolomiților“ pe care o poartă Cortina, și lichior Bols Litchees, litchi fiind fructul dragostei.

Fiindcă Italia este indestructibil legată de ideea de gastronomie gurmandă, hotelul are nu mai puțin de patru restaurante, fiecare oferind, pe lângă preparatele culinare în stil italienesc și o panoramă diferită a Dolomiților. Cât pentru cei care consideră arta culinară franceză ca fiind simbolul gastronomiei fine, italienii par să aibă chiar și aici un as în mânecă. Istoricii consemnează că bucătăria franceză a început să se îndrepte vertiginos spre statutul de „haute cuisine“ în perioada Renașterii, mai exact din momentul în care Ecaterina de Medici s-a măritat cu viitorul rege al Franței, Henric al II-lea. Sosită la curtea Franței, ea și-a adus nu doar o zestre consistentă, ci și o mică armată de bucătari italieni, cu tot cu rețetele și tradițiile lor culinare.

Chiar și cei mai naționaliști francezi recunosc, până în zilele noastre, influența Ecaterinei asupra meniurilor franțuzești de la acea vreme, echipa ei de bucătari popularizând pentru prima dată în Hexagon anghinarea, trufele, înghețata și clătitele, pe lângă multe alte delicatese care compuneau faimoasele dineuri regale, cu câte 20 de feluri diferite de mâncare la o singură masă. Bucătarii italieni din Cortina însă, cei mai mulți premiați la nivel național și internațional, au dus un pas mai departe comuniunea dintre cele două bucătării naționale: un strop de senzualitate gurmandă și sofisticare franceză, combinat cu apetitul italienilor pentru mâncare bună și stropit din plin cu… schnaps austriac.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii