Dar cu acest Vacheron e altceva. Ascult compozitorul meu preferat (Albinoni) și mă uit la cadranul de un albastru incredibil al acestui Patrimony – Majestic blue îi spun cei de la Vacheron Constantin și au dreptate, doar că, după părerea mea, e mai mult decât maiestuos. E profund, adânc, schimbător, jucăuș, infinit. E cer de noapte și e cer de zi. E un albastru cald și un albastru rece, tăios chiar.
Ascult în continuare oboiul lui Albinoni, mă uit la carcasa din aur, la proporțiile perfecte ale tuturor indicațiilor din acest Patrimony și încep să mă gândesc – la revista Lifetime, la Gala din octombrie, la Jane Austen, la doamnele din Cranford, la Palatul Dogilor, la un brand care se apropie de 300 de ani (Vacheron), la cât de importantă e o cafea bună dimineața, la credință și la puterea de care e nevoie ca să stai pe calea cea bună, oricât de greu ar fi și oricât de mulți rinoceri tropăie amenințător pe lângă tine.
Și îmi dau seama – aceasta este puterea unui ceas adevărat: te uiți la el, poate chiar ca să știi ce oră este, dar poate mai ales ca să admiri o artă, un savoir-faire care îți provoacă admirație. Bucurie. Și care te îndeamnă la visare. La contemplare. Mă ajută să încetinesc, să mă liniștesc, să îmi ordonez gândurile. După care îmi vin idei, mă umplu de entuziasm ca un copil, de-abia aștept să pun în practică ce am visat acum. Afară, niște fluturi galbeni dansează beți de la parfumul florilor de tei, păsările ciripesc, iar în biroul meu Albinoni îmi transmite parcă – uite ce valoare are timpul dacă știi să ți-l acorzi.
Acestea sunt gândurile, luptele, speranțele, bucuriile și planurile mele într-o seară de marți, la ora șapte și zece, așa cum văd pe cadranul albastru Majestic al modelului Patrimony retrograde de la Vacheron Constantin, pe care nu mai vreau să îl înapoiez la München.
Să trăim frumos!
