Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

La cea de-a șasea cohortă a UniCredit CEE Lounge participă 14 companii din 6 ţări. Din România participă două, printre care CrisTim

UniCredit CEE Lounge a inclus 14 noi companii în inițiativa sa care face parte din Programul ELITE al London Stock Exchange Group, destinat să accelereze ritmul de creştere al businessurilor cu potenţial.
Antreprenoriat

Companiile nou incluse provin din șase țări din Europa Centrală și de Est (CEE) unde UniCredit Group este prezent.

Pentru prima dată, companii din Serbia și Turcia au ales să participe, alături de reprezentanții Bulgariei, Croației, României și Rusiei. Până în prezent, în cadrul UniCredit CEE Lounge au fost admise 37 de companii din zece țări din întreaga rețea CEE a UniCredit. Acestea cumulează venituri agregate de 1,5 miliarde de euro şi peste 18.000 de angajaţi.

Programul Elite UniCredit CEE Lounge îşi doreşte să ofere companiilor suport în vederea intrării într-o nouă etapă de dezvoltare. Programul urmărește creșterea gradului de conștientizare a participanților cu privire la piețele de capital și a diverselor opțiuni de finanțare, oferind, în același timp, acces direct către investitori. Companiile din cele cinci cohorte precedente ale programului și-au început deja modulele de pregătire executivă și coaching“, au afirmat reprezentanții UniCredit.

Fatrom a primit certificatul ELITE

În cadrul unei ceremonii, organizate la Londra, pe 22 noiembrie, cinci companii participante – Kuminiano Fruit (Bulgaria), Novi Agrar și SPAN (Croația), Fatrom (România) și Henderson (Rusia) – au primit certificatele ELITE pentru a sărbători sfârșitul celor doi ani de pregătire. Aceste certificate atestă capacitatea companiilor respective de a intra pe noi piețe, de a întâlni investitori și de a accesa noi surse de finanțare.

Programul aduce împreună companiile aflate într-un proces de creștere și le oferă oportunitatea de a se inspira reciproc, de a face schimb de idei, de a împărtăși cele mai bune practici și de a identifica oportunități de afaceri reciproce“, a declarat Andrea Diamanti, Head of UniCredit Corporate and Investment Banking and Private Banking pentru ECE.

Croația are cele mai multe companii, patru, dublu față de România

A şasea cohortă din programul UniCredit CEE Lounge cuprinde două companii din România, CrisTim și TSG euroShell card Agent, și câte una din Rusia, Gemotest, și Serbia, Proton Group. Dar Croația are patru companii – ALARM AUTOMATIKA, CROZ, Real Grupa și Verso Altima. Câte trei companii au Bulgaria (Evromaster, UniComs Group și Vinprom Karnobat) și Turcia (iDATA, Iskur şi LTB JEANS).

Succesul tot mai mare al ELITE validează și subliniază importanța parteneriatelor, precum sunt cele cu Budapest Stock Exchange și UniCredit Group. Programe precum ELITE sunt esențiale pentru susținerea companiilor aflate într-o etapă de creștere rapidă, oferind sprijin în dezvoltarea acestor firme ambițioase și dinamice. Aceste companii au o capacitate unică de a inova, de a crea noi locuri de muncă și de a aduce, în cele din urmă, prosperitate economică“, a declarat Luca Peyrano, CEO al ELITE.

Programul ELITE ajută companiile cu o dezvoltare rapidă să cunoască diferitele opțiuni de finanțare accesibile și să fie pregătite în mod corespunzător să se întâlnească cu potențialii investitori. De la lansarea sa în 2012, ELITE a susținut peste 250 de companii din Europa.

În prezent, există peste 1.000 de consilieri, companii și investitori în comunitatea ELITE. Serviciile ELITE sunt concepute astfel încât să răspundă nevoilor individuale ale fiecărei companii selectate pentru UniCredit CEE Lounge. Grupul UniCredit participă la modulele de instruire și îndrumare, precum și oferă acces la propriile servicii adaptate de suport.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii