Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Artă & Cultură |
|

La cafea cu… Vlad Niculescu

Vlad Niculescu este librarul după care oamenii au plâns, în 2017, când s-a închis Anthony Frost – librăria de carte engleză pe care o fondase împreună cu doi prieteni. Era o „bibliotecă personală”, pe care Vlad Niculescu se străduia să o umple cu cele mai noi apariții și cu titluri pe care nu le găseai în altă parte. Câteva luni mai târziu, a primit din partea Cărturești invitația de a aduce o parte din Anthony Frost într-un nou proiect ce avea să se nască pe strada Edgar Quinet, numărul 9. Nu-l pot numi decât un maestru care, în cele ce urmează, mi-a permis să descos iubirea sa nemărginită pentru cărți.
SKY_2699

Unde s-a produs prima întâlnire conștientă cu cartea din viața dvs.?

Acasă, bineînțeles. Am avut norocul unor părinți care iubeau cărțile, iar sora mea, mai mare cu zece ani, mi-a îndesat mereu brațele cu cărți. Trebuie să recunosc că întâlnirea adevărată s-a produs mai târziu, pentru că îmi plăcea să joc fotbal sau să fac orice altceva. Mama mă îndemna tot timpul să citesc, dar, până pe la vreo nouă ani, lectura nu prea s-a prins de mine. Sunt convins că, prin întâlnirea cu benzile desenate din revista Pif Gadget care, pentru generația mea, a fost un miracol și o șansă, am învățat multe lucruri. Am intrat, prin această poartă, în lumea cărții. Tata îmi spunea că nu a văzut niciodată în viața lui un chip mai fericit decât al meu, când primeam, la sfârșit de săptămână, revista. Am prins exact apogeul revistei, începutul anilor ’70.

Acesta a fost declicul. Treptat, am început să recuperez și, în patru-cinci ani, am ajuns la Mircea Eliade și Barbu Fundoianu. Îmi aduc aminte surprinderea surorii mele când m-a văzut, la 14 ani, cu o astfel de carte în mână.

A existat ceva în parcursul dvs. care prevestea că, la un moment dat, veți deveni librar?

În liceu, prin deambulațiunile achizitorii pe la anticariate, librării și magazine de discuri din București, am descoperit o nouă lume, a librarilor. Am avut norocul să fiu în preajma directorului editurii Cartea Românească, prin fiul său, care mi-era coleg de liceu în anii ’80. Editura avea sediul pe actuala stradă Berthelot, fostă Nuferilor; magazioner era Florin Iaru, iar librari Dan Stanciu și Mircea Nedelciu. Am trăit printre acești oameni și am cunoscut unii dintre cei mai mari redactori de carte din țară, de la Florin Mugur până la Mircea Ciobanu. Erau personaje tobă de carte care, cu siguranță, m-au contaminat, în sensul bun al cuvântului.

Ulterior, am terminat o facultate tehnică: Institutul de Construcții, Facultatea de Instalații. Am lucrat într-un institut de proiectare în București, până în 1997, când un prieten care avea o editură și o tipografie m-a rugat să mă alătur. Am rămas acolo vreo zece ani. Editura se chema Athena, iar director era Leonard Oprea, un scriitor pe care îl apreciam. Am învățat multe despre carte și despre arta tipăririi.

În 2007, am deschis împreună cu prietenii mei, Dan Nicolaescu și Nicolae Ion, librăria Anthony Frost. Totul a fost neașteptat, dar cumva de la sine. În 2007, intrând în Uniunea Europeană, devenea mai simplu să imporți cărți. Lucrurile au funcționat bine până în 2010, când valul crizei economice a pătruns și în România, iar vânzările au început să scadă.

Există cărți despre care puteți spune că v-au schimbat viața?

Mai degrabă autori decât cărți. Sunt autori care te fac să privești altfel lumea. Dar sunt foarte mulți. Am avut epoci în care am citit literatură americană sau britanică. Un scriitor ca Faulkner sigur că te influențează pentru totdeauna. Am traversat, apoi, o perioadă în care i-am citit obsesiv pe sud-americani. Am avut și șansa unor traducători extraordinari. Din engleză și germană – Mircea Ivănescu, din spaniolă – Sorin Mărculescu. Și acestea sunt doar câteva nume.

Apoi autori noi, pe care i-am descoperit după 2007. De pildă David Foster Wallace sau William Gass. Sunt mulți, iar acum am pomenit doar nume de ficționari, cum ar zice Radu Cosașu.

Cum a luat naștere colaborarea cu cei de la Cărturești?

Invitația din partea Cărturești a venit într-un moment tulburător pentru mine. Aproape zece ani, la Anthony Frost, am încercat să construim, și cred că am reușit, o comunitate. Nu mai era vorba de mine și de prietenii cu care deschisesem librăria. Era vorba și de această comunitate. Așadar, propunerea a venit într-un moment dificil, dar cu posibilitatea unui nou început. Fără să mai spunem că m-a bucurat alegerea locului în sine, atât de frumos și încărcat de simbol. Edgar Quinet, numărul 9, este spațiul în care s-a deschis prima librărie Cărturești.

Mi-am dorit doar două lucruri: locul să amintească de Anthony Frost și să am autonomie asupra selecției de carte. Nimeni nu a avut nimic împotrivă, așa că ne-am apucat de treabă.

Sunt convinsă că, odată cu noua librărie, a migrat și comunitatea. Cum sunt acești oameni care vin la Cărturești & friends?

Înainte de toate, aș vrea să spun că Libraria Cărturești & friends înseamnă Anthony Frost și Receptor, o mini galerie de ilustrație românească, curatoriată de Ramona Chirica. Ca să-ți răspund la întrebare, din fericire, da, comunitatea a migrat. Și s-a construit una nouă, pe stâlpii celei de acolo. Am construit un oraș al oamenilor care iubesc să descopere lucruri. Nu știu dacă aș putea să-i descriu. Cei care trec pragul librăriei sunt mânați de emoție și de curiozitate.

Anthony Frost a funcționat ca o invitație într-o bibliotecă personală. Nu intrai într-o lume sub pecetea vânzării, ci intrai într-o lume care te invita să descoperi lucruri. Tipul de librărie care mă interesează e cea în care te lași purtat de valul ei: de a descoperi noutăți, de a discuta cu oameni și de a schimba păreri. Această curiozitate este un ingredient absolut necesar. E exact sentimentul pe care îl ai la mare; te simți cel mai bine când te lași, un pic, în voia unui val. Iar în librărie, valul te încarcă cu un soi de „adrenalină intelectuală”.

Cum faceți selecția de carte? Aveți anumite surse de inspirație după care vă ghidați?

Am mai spus-o, deși pare nebunesc, dar chiar așa se întâmplă. Am senzația, uneori, că titlurile vin către mine. Odată ce ești așezat de atâta vreme în această piață de carte și oamenii te cunosc, îți fac recomandări. E un mecanism simplu, nu se bazează pe un algoritm, ci pe oameni. Spre exemplu, urmărești un critic care scrie la New York Review of Books. Poate nu ești de acord cu o anumită cronică, dar îți stârnește interesul pentru că pomenește alte trei nume despre care nu ai auzit. Te apuci imediat și cauți. Așa funcționează lucrurile, dar e nevoie de răbdare și de timp.

V-ați asumat un fel de misiune pentru comunitate.

E prea mult spus. Nu aș vrea să capete un aer mesianic. Îmi place foarte mult să le fiu de folos oamenilor. S-a nimerit să fie legat de cărți, iar asta este varianta ideală. Dar indiferent ce aș fi făcut, aș fi vrut să vină în ajutorul celor din jur. Ceea ce încerc să fac este să igienizez un pic spațiul cultural. Îmi doresc să fie mai respirabil; cărțile și dialogul pe care îl facilitează sunt convins că ajută.

Cum simțiți că s-au schimbat oamenii de când ați deschis Anthony Frost și până în prezent? Sunt mai deschiși către literatură?

Nu sunt sigur de asta. Pe mine mă interesează ca noile generații să acorde importanță cărților. Când am deschis Anthony Frost, Mara, o fetiță de zece ani, a început, dintr-odată, să citească foarte mult. Mama ei mi-a spus, ulterior, că îmi datorează acest lucru, că librăria a născut dorința fetei de a citi în engleză. Mara este acum studentă la filosofie la Heidelberg. Pot spune că am contribuit cu o fărâmă. Când s-a închis Anthony Frost, au venit și m-au rugat să le scriu dedicații pe niște cărți, de parcă eu eram autorul, și mi-au adus o eșarfă pe care o mai port, din când în când, toamna. Așa de profund cred că a lucrat schimbarea în unii oameni.

Credeți că a citi o carte în limba de origine e o experiență mai completă decât a citi traducerea?

Ambele sunt experiențe incomplete. Mă bucur extraordinar când pot să citesc în limba în care a fost scris textul. Cred că e, cu siguranță, un avantaj. Totodată, m-am desfătat, de-a lungul timpului, și cu rescrierea textului. Un bun traducător rescrie textul respectiv, nu-l traduce, pur și simplu. De la Antoaneta Ralian până la Radu Paraschivescu. Ultimul, Julian Barnes, l-am citit și în engleză și în română; mi s-a părut reușită transpunerea lui Radu Paraschivescu. Le-aș recomanda tuturor ambele ipostaze, mai ales când vorbim de traducători de acest calibru.

Cum stăm astăzi la capitolul traducători buni?

Cred că stăm mai bine decât crede lumea. Dacă vorbim de engleză, îmi vine în minte Alexandra Coliban, pe care o apreciez foarte mult. Avem oameni tineri și competenți, dar care trebuie ajutați. Sunt tratați cu lipsă de respect de către unele edituri. Sunt plătiți foarte prost. La fel se întâmplă și cu ilustratorii de carte. Oamenii pun prea puțin preț pe aspectul unei cărți. Ar trebui să le pese mai mult, de la construcția grafică până la traducere. Dacă traducătorilor li s-ar arăta mai mult respect, am descoperi, cu siguranță, tineri foarte talentați.

Ne recomandați o carte sau un autor nou din librărie?

Sunt mulți pe care i-aș recomanda. Marlon James este un autor care îmi place acum. A cucerit premiul Man Booker în 2015 cu romanul A Brief History of Seven Killings. Îmi place mult cum scrie, dar este greu de încadrat. L-aș mai pomeni pe Teju Cole, un autor de origine nigeriană, care are atât opere de ficțiune, cât și de nonficțiune și este, de asemenea, un foarte bun fotograf. O vizită în librărie m-ar face să răspund în câteva ore la această întrebare.

Am citit undeva că scrisul este o altă pasiune care nu vă dă pace. V-ați gândit să scrieți o carte?

Orwell are o carte, Books vs Cigarettes, în care își descrie șederea într-un librărie second-hand, experiență pe care a urât-o din toți rărunchii. Spre deosebire de ce crede majoritatea, a lucra într-o librărie nu-ți oferă timp pentru a citi mai mult sau chiar pentru a scrie. O librărie este un monstru pentru un om care își dorește să aibă timp pentru asemenea activități. Dar când o să avem timp pentru așa ceva? Niciodată.

Cochetez cu ideea de a consemna anumite lucruri. Habar nu am cum ar arăta. Ar fi un obiect straniu, în niciun caz încadrabil, pentru că nu-mi plac lucrurile încadrabile ușor într-o anumită categorie. Ar fi un animal necunoscut care ar trebui să consemneze ceea ce mi-a fost dat să trăiesc, mai ales în astfel de spații. Mi-ar plăcea să las mărturie experiențele din Anthony Frost și din alte librării în care am avut șansa să lucrez.

La 16-17 ani, am trăit, să zicem, ceva premonitoriu. Mă duceam către liceu și mă uitam la soarele în apus care tăia statueta de pe primăria din strada Banu Manta. Dintr-odată, acea imagine s-a transformat în text. Nu mai vedeam imagini, vedeam texte. Atunci mi-am dat seama că e ceva care mă va țintui către dragostea de cuvinte și că, prin intermediul lor, am să găsesc un drum către mine însumi.

Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv ‘La cafea cu…’ se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii