Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Lifestyle |
|

La cafea cu… Irina-Margareta Nistor

Irina-Margareta Nistor a trăit 21.000 de vieți într-una singură. Acesta este numărul filmelor pe care le-a văzut. M-a primit în casa în care s-a născut și, la o ceașcă de cafea, mi-a împărtășit puțin din fiecare. Am vorbit despre bunici, părinți, iubiri, frici și bucurii. A fost una dintre acele întâlniri care nu aș fi vrut să se termine și pentru care nu pot spune decât: Mulțumesc, doamnă!
DSC_6046

Ce înseamnă să trăiești toată viața în casa copilăriei?

Înseamnă să ai foarte mult noroc. Dacă revoluția nu ar fi venit la timp, aici ar fi fost o parcare. Am trăit cu sabia lui Damocles deasupra capului de la patru ani. Din 1961 ne amenințau că ne vor dărâma.

E o fericire foarte mare pentru că aici am toate amintirile. E o casă deschisă care primește mulți oameni și toți au impresia că intră într-o altă dimensiune. Îmi place să organizez petreceri, inclusiv următoarea, pentru pisoiul meu, Ritz, care împlinește 19 ani. Apropo, în orice oraș în care există un Hotel Ritz, merg să beau o cafea cu Ritz.

Acum 13 ani, după ce nu a mai fost nici mama, toată lumea m-a îndemnat să schimb ceva în casă, fiindcă durerea era prea mare. După vreo doi ani, am început să fac modificări, dar păstrând esențialul. Mă gândesc mereu că cei plecați se întorc și, dacă totul este schimbat, nu mai nimeresc casa.

Ce fel de relație ați avut cu părinții dvs.?

Am avut o relație foarte apropiată atât cu părinții, cât și cu bunicii. Locuiam împreună, iar legătura cea mai puternică se simțea atunci când mergeam toți cinci la cinema. La întoarcere, discutam despre filmul pe care l-am văzut. Cu mama am funcționat extraordinar de bine, dată fiind și profesia comună. Ea era profesor de franceză la Politehnică, iar la mine prima limbă de studiu, și cea mai dragă, a fost franceza. M-am dus, la un moment dat, să aflu ce am fost într-o altă existență. Cu mama am fost surori.

Care este cel mai important lucru pe care vi l-au transmis părinții dvs.?

Pe de o parte, să fiu curajoasă. Să-mi susțin punctul de vedere și să nu dau înapoi (de exemplu, pe vremea când traduceam casetele). Sunt convinsă că le era teamă pentru mine pentru că nimeni nu avea nicio siguranță dacă mi se va întâmpla ceva sau nu. Această ambiguitate care plana a fost, probabil, o modalitate a dictaturii de a ne controla mai bine. Pe de altă parte, să recunosc atunci când greșesc, să spun iartă-mă și să mă abțin cât de mult din a spune acel nesuferit ți-am zis eu.

Care este prima amintire pe care o aveți legată de filme?

Desenele animate ale lui Disney care, în continuare, îmi plac foarte tare. „Albă-ca-Zăpada” cred că este prima imagine de film, dar nu cu actori. Mai târziu, am o imagine cu Liz Taylor din „Cleopatra”. I-am reproșat mamei o viață întreagă că nu am ochii violet. Când am împlinit 18 ani, mi-a dăruit un inel cu ametist, ca să mă consoleze.

Întâlnirea cu profesorul D.I. Suchianu a fost definitorie pentru dvs. Cum l-ați cunoscut?

La mare, unde toată lumea cunoștea câte un italian pe vremea aceea. Imediat după ce am intrat la facultate, am mers cu mama și cu câteva prietene de-ale ei la Mamaia Sat. L-am văzut pe plajă, iar una dintre ele îl știa: Zizi Ștefănescu Goangă, de la Institutul de Lingvistică. Îmi doream să-l cunosc, dar, contrar aparențelor, eram și sunt o persoană timidă. Ea mi-a făcut cunoștință, iar Maestrul Suchianu a fost foarte drăguț. Toată vacanța mi-a povestit despre filme. Când m-am întors la București, am căpătat, prin intermediul lui, un abonament la Cinematecă, care se obținea foarte greu. Mergeam împreună și, datorită poveștilor pe care mi le spunea, înțelegeam altfel filmele: a fost inițierea, ucenicia mea.

Cum a început, efectiv, cariera dvs.?

În ultimul an de facultate, am primit un telefon de la Televiziune. Comisia de cenzură rămăsese fără traducător. Mă trecuse pe o listă Tudor Caranfil. Suchianu îi spusese că sunt pasionată de filme și că știu limbi străine. Am tradus o comedie cu frații Ritz. Nu mai făcusem asta niciodată. Îi ascultasem doar pe alții. Au văzut că mă descurc și au început să mă cheme. Reușeam să traduc și trei filme odată, până la 12 ore de serial. Din 1980 până în 1983 am fost colaborator pentru că nu am vrut să devin membră de partid. Dar aveau nevoie de mine, au văzut că încăpățânarea e mare și, până la urmă, m-au angajat.

Ce s-a întâmplat la revoluție?

După 1989, am devenit realizator de emisiuni de cinema. În 1999, a avut loc o concediere masivă și am rămas fără serviciu. Un an și ceva a fost foarte greu. Era nostim că mă duceam să-mi iau ajutorul de șomaj, iar lumea îmi recunoștea vocea de pe casete.

Sunteți implicată într-o mulțime de proiecte. Povestiți-mi un pic despre cele mai dragi.

Am o emisiune la radio, „Vocea filmelor”, de 15 ani. De șase ani, am o rubrică TV, marțea și joia, la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Acum am emisiune și la Happy Channel. Organizez Festivalul de Psihanaliză și Film, care a ajuns la cea de-a opta ediție. Deocamdată e doar în București, dar sper să-l duc la Cluj și la Iași. Sunt ambasadorul Festivalului Serile Filmului Românesc, care are loc la Iași și este la cea de-a zecea ediție.

De asemenea, mă implic în acte de binefacere. Colaborez cu centrul de la Adunații-Copăceni (specializat în îngrijirea copiilor cu boli rare) și cu Fundația Vodafone, unde sunt președinte onorific. Fundația se ocupă, între multe altele, de construirea unei aripi noi la Spitalul Marie Curie și la cel de nou-născuți din Constanța; de asemenea, am încheiat refacerea centrelor de donare de sânge în toate județele.

Fac lucruri foarte diferite. Nu mai am noțiunea timpului, dar nici nu-mi doresc să mă opresc. Norocul meu este că dorm puțin (între două  și trei ore pe noapte), pentru că altfel nu mi-ar ajunge timpul. Așa m-am obișnuit de când eram copil. Probabil că acest ritm îmi va scurta viața, dar eu sunt deja extrem de mulțumită că am trecut de 60 de ani.

Dacă ați avea acum 20 de ani, ce ați schimba?

L-aș omorî pe Ceaușescu mai repede și, în sfârșit, aș fi o eroină. Chiar dacă aș suporta niște consecințe. Dacă tot urmează Captain America/Marvel în variantă feminină, aș fi fost probabil Captain Romania!

Este ceva ce v-ați dorit să faceți în viață și nu ați făcut?

Copii. Nu am făcut când trebuia și după aceea a fost prea târziu. Până în ’89, mi s-a părut că nu e cazul. Nu voiam să fac un copil pe care să-l chinui: să-l țin în frig, să nu-i pot oferi nimic, să nu poată călători. O viață fără călătorii este o viață pe jumătate irosită. Mai ales dacă îți dorești cu ardoare să vezi lumea, așa cum mi-am dorit eu.

Care este cea mai mare bucurie pe care ați trăit-o?

Când am intrat la facultate am fost cea mai fericită. Eram șapte pe un loc și era foarte greu. Dădeam examen la franceză și-mi doream ca mama să fie mândră de mine. Mi-a scris apoi o dedicație în franceză care suna așa: „O fostă loază (eram, într-adevăr, o loază, un loser cum îi ziceți voi acum) care a ajuns boboc la facultate, din prima încercare!“ A fost cea mai frumoasă dedicație, mai ales că mama m-a pregătit pentru examenul de franceză.

De ce vă este cel mai frică?

În afară de Alzheimer, cred că de nimic. Sunt convinsă că de ce îți este frică de aia nu scapi. E foarte important să nu-ți fie frică, dar fără să fii inconștient. Deși e greu să nu depășești această graniță, se poate. Dacă bei o cafea, îți trece.

Dacă ați avea ocazia să invitați pe cineva la o cafea, pe cine ați alege?

Cred că aș invita-o pe bunica mea maternă, pe Memi, pentru că ea ghicea cel mai bine în cafea. Să-mi spună un pic ce mai urmează.

Există viață fără film pentru Irina-Margareta Nistor?

Nu există. În principiu, nu ar trebui să existe pentru nimeni. Este singura formă de trișerie ca să trăiești mai mult și mai intens.

Ce loc ocupă dragostea în viața dvs.?

În principiu, trebuie să ocupe un loc permanent. Cred că a ocupat mai puțin loc decât în cazul altora. Uneori mă gândesc că, dacă aș aduna toată afecțiunea din jurul meu, inclusiv din partea tuturor celor pe care nu îi cunosc, ar fi o iubire foarte mare pe care nu aș putea să o dau înapoi niciodată. Am avut parte de o iubire perfectă șapte ani. În rest, sunt niște piese de puzzle care nu s-au mai unit niciodată.

Sunteți singură. Nu vă este teamă că, la un moment dat, va fi mai greu?

Nu știu. Sper că nu. Nu mi-aș dori să fiu cu cineva. Este o iluzie că poți sta cu cineva tot timpul. Văd în jurul meu oameni cu copii care au rămas deja singuri. Sper să fiu suficient de sănătoasă cât să mă pot descurca singură. Dacă nu, voi vedea la timpul respectiv. Știi cum se zice: să nu iei necazuri în avans. Când trăia mama, mereu se gândea cum mă voi descurca singură. Ei bine, m-am descurcat. În plus, am foarte mulți prieteni. Nu cred că m-ar abandona toți dintr-odată. Și în momentul de față mă sprijin pe mulți dintre ei. Mereu am spus că Dumnezeu face cuib la barza… mioapă.

Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv ‘La cafea cu…’ se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii