Cautare




, Editor Coordonator

Lideri |
|

La cafea cu Fulga Dinu

Primele luni ale acestui an au adus schimbări importante în ceea ce privește… locul de muncă. Ne place sau nu, mulți dintre noi au fost nevoiți să-și transforme casa în birou. Am băut o cafea cu Fulga Dinu, Country Manager Operations la Immofinanz, una dintre cele mai importante companii de investiții imobiliare, și am încercat să aflăm ce înseamnă pentru un proprietar de clădiri de birouri să muncească de acasă.
Fulga_WEB

Munca de acasă este un subiect fierbinte pentru dezvoltatorii de clădiri de birouri. Cum priviți acest fenomen, cum vă afectează?
În profesiile în care este posibil, munca de acasă este și ea o formă modernă de lucru, ce se desfășoară, practic, în aceleași condiții ca lucrul în avion sau la cafenea. E foarte simplu, datorită dezvoltării tehnologiei, azi poți lucra, practic, de oriunde, în anumite domenii. Cu toate acestea, birourile nu își pierd deloc din importanță, având în vedere interacțiunea fizică ce trebuie să aibă loc în cadrul unei echipe și care e crucială pentru dezvoltarea și productivitatea unei companii. Iar acest lucru vine mai ales în contextul în care activitățile repetitive sunt din ce în ce mai automatizate. Decizia de a menține lucrul la birou trebuie evaluată cu multă atenție, având în vedere avantajele interacțiunii sociale și rezultatele inovatoare pe care acestea le generează. Așadar, în ceea ce ne privește, ca proprietari de numeroase spații de birouri, trebuie să venim în mod eficient și flexibil în întâmpinarea nevoilor clienților noștri, mai ales în contextul actual.

Cum reacționează chiriașii? Observați o schimbare a tendințelor în ce privește lucrul de acasă față de lucrul de la birou?
Pentru moment, există cu siguranță o schimbare a tendințelor în ceea ce privește venitul la birou, generată de situația medicală. Însă există studii care relevă faptul că, după o perioadă, eficiența și comunicarea scad în lipsa interacțiunii sociale. Așadar, eu am convingerea că, pe viitor, tendința va fi de revenire în clădirile de birouri. Cred că se vor căuta zone mai spațioase, cu infrastructură dezvoltată, precum lounge-uri, săli de conferințe, săli de fitness, parcări pentru biciclete etc.

Luați în calcul o reorientare a business-ului pentru a vă adapta noilor condiții?
După cum știți, conceptul nostru internațional de clădiri de birouri – myhive – a fost creat din dorința de a adresa cât mai multe dintre nevoile chiriașilor noștri și are la bază următoarele principii: ospitalitate, atmosferă și servicii inspirate de hotelurile de lux, infrastructură, restaurante, magazine, săli de conferință, fitness, spații de parcare a bicicletelor etc. Chiriașii beneficiază de oportunități unice de comunicare și colaborare, fiind parte dintr-o comunitate internațională ce include toate clădirile myhive de birouri. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților, suntem pe punctul de a introduce un modul de business complementar celor pe care le-am descris anterior, și anume flexibilitatea, respectiv posibilitatea de a închiria sau folosi spații personalizate pe perioade personalizate, în funcție de nevoi.

Ați lucrat de acasă în perioada care a trecut? Cum a fost, care ar fi plusurile și minusurile?
Da, la fel ca majoritatea dintre noi, am lucrat preponderent de acasă în timpul lockdown-ului; m-am adaptat rapid la condițiile date și am fost foarte eficientă și productivă, la fel ca întreaga noastră echipă. Marele plus a fost că am avut ocazia să petrec mai mult timp cu familia mea și am experimentat lucruri pe care, în mod normal, programul nu mi le permite, cum ar fi masa de prânz împreună. Dar, în tot acest timp, mi-a fost dor de mersul la birou și de echipa mea – de fapt, de interacțiunea off-line cu ei, pentru că oricum ne vedeam zilnic on-line. De altfel, mi-a fost dor și de mersul la mall, pentru că sunt un „mall goer” de speriat. Practic, ne-am trezit cu toții într-o situație în care nu am avut de ales, aceea de a rămâne acasă, datorită nevoii de respectare a măsurilor de siguranță pentru sănătate, însă, după o perioadă, situația a devenit mai dificil de acceptat. În concluzie, m-am adaptat rapid cerințelor de la acea vreme, dar am revenit cu mult entuziasm la vechile obiceiuri.

Vă propun o întoarcere în timp: cum de ați ales drumul pe care l-ați ales? Dacă nu greșesc, ați făcut studii de finanțe și ați lucrat în domeniul imobiliar și al investițiilor imobiliare. Ce v-a atras către acest domeniu? Ce vă place astăzi în munca dvs.?
Am studiat finanțe și investiții la City University din New York, pe care am absolvit-o summa cum laudae. Mi-am dorit să lucrez pe Wall Street și mi-am văzut visul cu ochii întrucât aici mi-am început cariera în investment banking, la JP Morgan. În 2002, am decis să revin în România și am creat departamentul de finanțare imobiliară în cadrul HVB Bank, într-un moment în care acest domeniu era incipient. Ulterior, am devenit Country Manager la Eurohypo AG (bancă specializată în finanțări imobiliare de anvergură, parte din Commerzbank), și acest lucru mi-a permis să mă dezvolt odată cu piața și să fiu direct implicată în proiecte mari și importante din toate categoriile, de la birouri și rezidențial la retail, hoteluri și logistică. La începutul lui 2018 am preluat funcția de Country Manager Operations la Immofinanz, iar schimbarea a venit firesc în evoluția mea profesională, confirmând nevoia mea constantă de transformare și perfecționare. În acest moment, cariera mea este la nivelul așteptărilor, mai ales datorită faptului că am trecut „pe partea cealaltă” a business-ului, cea a investitorului, fapt ce îmi permite să aprofundez lucrurile și să am o viziune mult mai amplă asupra diverselor situații specifice business-ului. Acest nivel nu poate fi atins decât cu echipa foarte bine pregătită și sudată pe care o am și pe care o apreciez foarte tare, precum și cu foarte multă muncă și dedicare, lucruri ce decurg în mod natural din pasiunea pe care o am pentru ceea ce fac.

Nu cunosc foarte bine domeniul, dar cred că sunteți una dintre puținele femei (nu doar de la noi) aflate în fruntea unei companii de investiții imobiliare. Este o zonă preponderent masculină? Și dacă e, e un avantaj sau un dezavantaj să fii femeie și să lucrezi în domeniu?
Într-adevăr, domeniul imobiliar este considerat o zonă predominant masculină, însă, în ultimii ani, lucrurile au început să se schimbe și acest lucru mă bucură. Trăim într-o epocă a șanselor egale, așadar, femeile deștepte, puternice, remarcabile și inspiraționale sunt din ce în ce mai vizibile. Eu, personal, nu am simțit niciodată un dezavantaj ca femeie în acest domeniu. Consider că performanța poate fi atinsă dovedind cunoștințe solide, abilități de management, asumarea de responsabilități, creativitate și capacitatea de a-ți motiva constant echipa, indiferent de gen.

Câteva lucruri pe care le considerați demne de menționat după șase luni de pandemie. Surprize plăcute, dezamăgiri, lucruri pe care ați început să le faceți sau pe care n-o să le mai faceți etc.
Cea mai plăcută surpriză a fost să văd cum oamenii, în general, și echipa Immofinanz, în special, s-au mobilizat și s-au adaptat rapid la noile condiții de lucru și la noul context. A fost o cooperare eficientă, o comunicare desăvârșită și un real spirit de echipă atât cu partenerii noștri, cât și între noi, lucru care se întâmplă de obicei în perioade dificile. Cu toții ar trebui să învățăm din această experiență și să continuăm să interacționăm în acest fel în perioade normale. În plus, după aceste luni, mi-am reevaluat managementul timpului și mi-am dat seama pe ce lucruri trebuie să mă concentrez cu adevărat. Lucrul pe care nu-l voi mai face niciodată este să amân o călătorie cu familia.

Cum vă încărcați bateriile? S-a schimbat ceva aici, în ultimele luni? Cum a arătat vacanța dvs. de anul acesta?
Îmi încarc bateriile când petrec timp cu familia. Și acest lucru nu are nimic de-a face cu lucrul de acasă din timpul lockdown-ului, deoarece în timpul zilei nu eram mai deloc disponibilă pentru ei. A fost o adevărată plăcere să-mi petrec vacanța în țară și am redescoperit cu bucurie frumusețea și diversitatea oamenilor și a locurilor. Cu siguranță voi repeta această experiență în viitorul apropiat, fără să mai amân.

O lecție de viață primită de la mama sau de la altcineva din familie?
Am crescut într-o familie extraordinară, al cărei set de valori m-a modelat încă din copilărie. M-au învățat să fiu un om integru, cu propriile păreri pe care să mi le exprim, să muncesc pentru a avea succes și, mai ales, să fac uz de mult umor.

Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv „La cafea cu…”, se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii