Ești scriitoarea care se trage dintr-o familie de cititori. De la bunici până la mătuși, toți citeau în familia ta, după cum povestești pe website-ul tău. Se poate spune că ți-a fost… scris să devii scriitoare?
Dragă Doru Iftime, sunt una dintre acele multe persoane care văd lumea epic. Dacă mă întrebi ce mai fac, nu sunt în stare să răspund adverbial, pentru că am nevoie să detaliez contextul, să-ți povestesc despre persoanele implicate. Dacă aș fi trăit în epoca arhaică, aș fi stat cocoțată în punctul de observație, ca să povestesc ce se vede la orizont. Dar viața mea ar fi fost scurtă, pentru că nu m-aș fi putut abține să nu spun și finalul posibil al faptelor abia începute.
Cât de greu a fost să debutezi? Tot pe site-ul tău povestești că după terminarea facultății încercai să-ți plasezi manuscrisele la diverse edituri. Voiai un job de scriitor sau de redactor de carte? Care erau pe atunci perspectivele unei scriitoare aspirante?
Pe vremea dictaturii, fizic, nu puteai să intri într-o editură. Șansele unui scriitor fără legături cu aparatul opresiv erau nule. Ce să mai vorbim despre o femeie țâfnoasă, care mai bine ar fi murit decât să facă un compromis! Asta eram eu. Am debutat după căderea comunismului și mă bucur enorm că a fost așa.
Ce înseamnă scrisul pentru tine? O descărcare, o dependență, un demon, un loc de muncă, un hobby? Ce anume îți place în ceea ce faci?
Îmi place să construiesc, iar bucuria acestui joc este atât de intensă, încât nimic altceva nu mai contează. Într-o vară a copilăriei, cu mulți prieteni și veri, cineva a lansat ideea să ne facem câte o colibă din calabalâcul bunicilor mei. Și chiar erau multe acolo – magazii, trăsuri străvechi, grajduri și cufere, ca să nu mai vorbim despre poduri ori pivnițe. Și-am început să văd în minte detaliile, să caut părți ale viitoarei case, mobilier. Mi-am ales un loc bun, între smochini, și tot restul zilei am lucrat cu fervoare, până am ridicat o colibă, cu steag, chiar și cu ușă, imaginându-mi deja ce-o să se întâmple acolo, cine o s-o locuiască și cum o să se degradeze cu timpul, când și unde va dispărea pentru totdeauna. Arăta ca un cap uriaș de curcan, ascuns între frunze, iar eu eram atât de absorbită de joc, încât am uitat de ceilalți, cu toate că-i simțeam pe-aproape. Abia spre seară am constatat că nimeni nu se apucase de lucru. Priveau de pe balcon, tolăniți în șezlonguri, pe divanul din chioșc, distrându-se pe seama mea. Cam asta e și cu scrisul: când mă apuc de un roman, sunt acolo cu totul, iar acțiunea asta mă declepsidrează, mă transformă în mâț fericit.
Prin anii ’80 era o piesă care se numea Video Killed the Radio Star. Cartea pare să fie următoarea victimă nu a televiziunii, ci a ecranului – fie el de telefon, laptop sau tabletă. Cititorii sunt mult mai puțini azi comparativ cu ceea ce se întâmpla în adolescența ta sau a mea. Ce părere ai, cum te afectează situația aceasta?
Cartea?! Suportul fizic e fără însemnătate. Doar povestea contează, ea face parte din ADN-ul nostru, nu poate fi dată la o parte. Și ne aflăm în progres în privința aceasta. Nu povestea este amenințată, ci cred cu tărie că vom intra în era dispariției autorului – luați ca pe un simptom dorința generalizată de a scrie un roman. Într-un timp deloc îndepărtat, vom citi povești pe o temă anume, vom căuta personaje, cuvinte-cheie într-un imens fișier. Deja cei mai mulți dintre noi citim cărți în format electronic, căutând momentele de interes ale narațiunii, pasajele în care este vorba despre o pisică sau despre un omor. Nu sunt deloc ironică. Mi se pare normal ca omul să aibă respect față de timpul său, iar noul gen de lectură lărgește într-un fel viața individuală. Tihna lecturii rămâne printre desfătări, fără a deveni o rutină. Ce-ar mai fi dacă toți am sta extaziați zile multe cu Berlin Alexanderplatz pe genunchi! Există lecturi pentru vacanță, pentru tristețe, pentru formare intelectuală, pentru antrenament, pentru singurătatea creierului care își caută un creier pe măsura lui. Cititorul nu e un consumator, ci un aventurier. De-asta și cred că nu se va micșora numărul cititorilor, ci se vor schimba/deja s-au schimbat două lucruri: turația și felul de a citi. Includ aici lectura pe net, lectura de sinopsis, de fragment. Mereu va exista o nevoie de a citi cuvinte care îți bagă în minte miros de glicină și sânge, dar pe nimeni nu va mai interesa mâna care a scris inițial, numele lui Faulkner sau titlul romanului.
Ai primit, între altele, premii de la Uniunea Scriitorilor și Academia Română. Romanele tale sunt traduse în nenumărate limbi, probabil te-a citit jumătate de glob. Ce te face să fii mulțumită? Care este recompensa talentului tău? Oamenii care rezonează cu scrisul tău, cu darul tău? Banii, faima?
Ha-ha, deja faci literatură! Mă refer la „jumătate de glob”. Uite, asta e recompensa mea: să-l contaminez pe Doru Iftime cu morbul literaturii!
Ești autoare de nuvele, de romane și de scenarii. Cum se împacă scenarista cu romanciera? Ai făcut, de exemplu, un stagiu la care director de program a fost John Vorhaus, unul dintre scenariștii Star Trek. Ce spune romanciera premiată și tradusă într-o mulțime de limbi când primește lecții de la un scenarist, fie el și scenarist de Star Trek?
Un roman îmi ia niște luni, uneori ani. Ca să scriu un scenariu lung am nevoie de trei zile. De regulă, scenariile nu le semnez. A fost o perioadă în care am reparat scenarii scrise de alții. Alteori însă am construit povestea cap-coadă, cum a fost cu filmulețul Cristian (din volumul „Cămașa în carouri”), făcut de la scenariu la regie, până la producție și editare. A fost un experiment, ca atunci când dai peste cutia de bomboane și nu te poți abține până n-o termini. Din cursul lui John Vorhaus, ținut la Media Pro Pictures, unde lucram pe-atunci, mi-amintesc un singur lucru: că în vara aia am căpătat o poftă nebună să recitesc tragediile antice.
Te uiți la Star Trek, Star Wars, filme Marvel?
Nu.
Dacă tot suntem aici – ce filme, seriale preferi, ce regizori/actori admiri și de ce?
Îmi plac filmele cât mai noi, urmăresc numai povestea și mă conectez la demersul mental al contemporaneității stricte. Îmi place epica sângeroasă a lui Tarantino, literaturitatea din Pui cu prune (Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud), subiectul din Parasite (Bong Joon-ho), ingeniozitatea diegetică din Inception (Christopher Nolan), sociologia din Monștri (Marius Olteanu), genul cinstit de integrare a fantasticului, din Waterworld.
Te-ar tenta, de exemplu, să scrii scenariul unui joc video?
O, da, chiar foarte mult. Romanul meu de debut, Omulețul roșu (2004), este scris pe fondul unei perioade în care mă jucam intens. Ador quest-urile, nu-mi plac jocurile de strategie, pentru că erodează narativitatea, ucid povestea și alimentează tendința vicioasă de acumulare. În Omulețul roșu, un softist inventează un virus care manipulează informația dintr-un computer. Pentru el este un joc care, în cele din urmă, contaminează viața unei femei, făcând să apară o mică ființă roșie. Mi-ar plăcea să transform în game aventura acestui omuleț roșu. Dar cum știm, scenaristul nu este un creator, ci un scrib, care pune pe hârtie povestea din mintea altcuiva.
Un scriitor pe care îl admiri?
Pe Faulkner l-am iubit din prima, pentru adâncimile poveștii, pentru stil, pentru admirația comună față de Balzac. Îl citești și-ți vine în nas parfumul de glicină și de sânge proaspăt, vărsat fără cauză. A însemnat mult pentru mine întâlnirea cu dinastia călăilor lui Michel Folco, m-am desfătat cu amânarea epică a lui Paolo Giordano, admir mâna sigură a Ludmilei Ulitkaia. Anul trecut am avut un moment de tandrețe cu Fernando Aramburu. Când îmi pierd suflul povestirii, citesc o pagină din Coetzee, iar când povestea trenează, mă întorc la Moarte pe credit (Céline). Dar perioadele cele mai lungi de admirație au fost în adolescență, petrecută cu literatura Antichității greco-latine. Și încă n-am vorbit despre nebunia sud-americană, despre nopțile fierbinți.
Trăiești viața pe care ți-ai dorit-o? E ceea ce visai în adolescență?
Pe-atunci îmi imaginam că voi scrie o singură carte – despre asasinarea tatălui meu. Pe când aveam 11 ani, tatăl meu a fost ucis. Adolescența mea s-a dus în procese, investigații, căutarea asasinului, care n-a fost aflat niciodată. Pe-atunci voiam să scriu doar această poveste, pe care parțial am scris-o în toate cărțile mele.
Are cartea putere să se reinventeze?
Deja o face. De la finele anului trecut iau parte la o experiență de top în privința aceasta, ocupându-mă de o colecție de proză contemporană, la Editura Litera. Așa am avut ocazia să văd din interior direcția cărților. În primul rând mi se par de interes studiourile de înregistrare cu care lucrează editura – iar aici trebuie să spun că cei trei editori sunt tineri, vizionari și, lucru destul de important, niciunul nu este scriitor. Înregistrarea audiobook-urilor cu actori de top mi se pare o etapă înnoitoare în industria cărții. Am citit și înregistrat integral romanul Paturi oculte, iar vânzările audio au egalat printul. Deja e intrată în uz cartea electronică ori circulația fragmentară a cărților, pe net. Ca să nu mai vorbim despre literatura piaristică: zilnic, sute de cărți mediocre sunt prezentate într-un mod literar, cu poveste ingenioasă, cu idee ori cu personaje create ad hoc, iar această paraliteratură face și ea parte din noua direcție. Suntem în plină schimbare a mentalității cititorului, iar scriitorul va găsi, în sfârșit, serenitatea anonimatului.
De unde îți faci plinul cu inspirație?
Din piețe, de la oameni, din documente vechi, uneori.
Dacă ar fi să citim printre rânduri, cine este Doina Ruști? Ce-ți dorești? Ce-ți lipsește?
Momentan, aș vrea să fac o poveste din secvențe filmate; à la longue: nu vreau să știu.
Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv „La cafea cu…”, se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.
