FacebookTwitterLinkedIn

Volumul va putea fi rezervat  cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8-16 aprilie a.c.

„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” este o invitație la dezbatere, la analiză și cunoaștere, astfel încât să le ofere cititorilor informații de care au nevoie pentru a deveni cetățeni europeni implicați, alături de instrumente care să le contureze o poziție articulată față de Uniune și față de viitorul ei, precizează comunicatul de presă al editurii.

Deși toată lumea știe câte ceva despre Uniunea Europeană, cartea acoperă nevoia unui ghid structurat, echilibrat și concis, care să răspundă într-o manieră accesibilă unui întreg spectru de întrebări și care să abordeze de la cele mai simple noțiuni și informații istorice despre proiectul comunitar, până la aspectele problematice, chiar nevralgice, pe care le implică în prezent punerea în act a idealurilor sale.

Klaus Iohannis precizează în introducerea cărții: „Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori și teme politice relevante pentru constructul european. Intenția mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicații concise și răspunsuri la întrebări esențiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetățeni și care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetățeni despre modul de funcționare al mecanismelor politice și despre marile teme care solicită, astăzi, atenția lumii întregi”.

PUBLICITATEA LA BĂNCI – TRIMESTRUL I 2019

Klaus Iohannis explică valorile care definesc Uniunea Europeană și care au dus la cea mai lungă perioadă de pace din istoria continentului, importanța Flancului Estic, dar și ce implică pentru România apartenența la proiectul comunitar, într-o pledoarie convingătoare pentru spirit civic și responsabilitate – se precizează în comunicatul de presă al editurii.