În ceea ce priveşte România, Klaus Iohannis a apreciat că lucrurile s-au negociat bine până în acest moment, dar a atras atenţia că, până nu se negociază tot, nimic nu este, de fapt, negociat. Preşedintele s-a declarat ”moderat optimist” în legătură cu viitorul negocierilor şi a subliniat că toate statele doresc încheierea unui acord.
Klaus Iohannis: „Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanţiale. Avem nevoie de bani pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, spitale, şcoli, şi aşa mai departe. Avem nevoie de fondurile pentru agricultură. Fără ele este aproape imposibil de imaginat cum ar arăta agricultura în România. Dar, evident, avem nevoie de fonduri substanţiale pentru revigorare economică şi, în afară de asta, pentru mine şi pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri şi felul în care se gestionează fondurile este vitală.
Până în momentul acesta, lucrurile pentru România s-au negociat, s-au mişcat într-un mod rezonabil, dar aici, la negocieri, până când nu s-a negociat tot, practic nu s-a negociat nimic. Sunt moderat optimist, avem încă o şansă şi cred că astăzi este ziua decisivă, când ne vom da seama dacă putem acum, în această sesiune, să ajungem la un acord sau dacă trebuie să revenim peste câteva săptămâni pentru a relua aceste înţelegeri”, conform News.ro.
Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles. Programată iniţial pentru zilele de vineri şi sâmbătă, reuniunea a fost prelungită în lipsa unui rezultat al negocierilor.