Kinga Varga: reinventarea unui designer de tricotaje

Rochii înaripate. Astfel își numește Kinga cea mai recentă colecție, unde materialele tricotate sunt duse la un nou nivel de rafinament, în combinație cu texturi și tipuri de fire încă neexplorate, accesorizate cu aripi delicate de înger, cel mai drag motiv al creațiilor sale. Cunoscând-o deja de mai bine de patru ani, rochiile înaripate îmi par sintetizarea perfectă a „fragilității puternice“ care o caracterizează pe creatoarea lor. În atelierul ei cu tavan înalt și rafturi întregi de papiote de toate culorile, Kinga se mișcă agil, dă indicații în grai ardelenesc și pare mereu în două locuri deodată: printre rochiile drapate pe manechine și undeva, departe, în cămăruța abstractă a minții în care se țes deja noi și noi vise de viitor.

Fiecare creație pe care o trimite spre realizare echipei sale sau fabricii cu care colaborează este însoțită de specificații clare: „Se tricotează cinci centimetri cu tricotul așa, apoi se trece pe tricot așa, pe 3 fire, pe mașina cutare, apoi pe mașina cealaltă…“

Spre deosebire de confecții, unde doar alegi materialul și îl croiești, la tricotaje trebuie să creezi inclusiv textura materialului, structura (mai aerisită sau mai compactă) și firul. Fiecare tip de fir se lucrează pe o altă mașină, iar Kinga ți-ar putea recita pe nerăsuflate, cu seriozitate de inginer, corespondența dintre fiecare utilaj și gradul de finețe al firului pe care-l prelucrează. Asta în condițiile în care, cu zece ani în urmă, când a început aventura tricotajelor, își amintește, râzând, cum singurele coordonate pe care le avea în minte erau „gros“ sau „subțire“.

Studentă în anul al doilea la design, primise pe atunci un job la o fabrică de tricotaje din Cehu Silvaniei, pentru că avea cunoștințe tehnice mai bune decât studenții din anii terminali. Explicația se afla undeva la confluența dintre talent, muncă, și moștenire de familie. „Bunicul a fost pantofar, bunica a lucrat în confecții, iar tata a avut un atelier în care, practic, am crescut“ își rezumă Kinga destinul.

Cei doi ani de navetă între Cluj și Cehu Silvaniei au ajutat-o să deprindă totul despre tricotaje, dar au și învățat-o să piardă cu eleganță. Deși creațiile sale erau cele mai vândute, conducerea  a anunțat-o, brusc, în 2004, că nu își mai poate permite un designer. Acela a fost momentul de cumpănă care i-a trezit cu adevărat microbul antreprenoriatului.

„Voiam să-mi deschid propriul atelier, să dau din coate și să răzbesc“ își amintește ea. Utilajele costau însă mii de euro, iar tatăl său i-a dat un sfat care s-a dovedit profetic: „Nu te pot ajuta cu bani, dar ai încredere când îți spun că orice ușă închisă înseamnă o fereastră deschisă“.

La câteva zile, fereastra se deschidea larg, cu o ofertă care avea să o aducă la București. Filatura de fire Rifil din Piatra-Neamț, care o angaja să conceapă cartelele de culori, îi dădea undă verde pentru a realiza şi câteva produse sub brandul „Kinga Varga“. A petrecut cinci ani la Rifil, timp în care tricotajele „Kinga Varga by Rifil“ s-au vândut în primele concept-store-uri de design românesc ale Bucureștiului.

În 2011, după aproape șapte ani de colaborare cu filatura din Piatra-Neamț, a decis, în sfârșit, să se arunce în apa învolburată a antreprenoriatului. Care, în plină criză, era aproape înghețată. „Una e să știi să înoți și alta să reziști la drum lung“ rezumă foarte plastic Kinga ceea ce a învățat în ultimii trei ani de când şi-a câștigat independența.

Pentru că își dorea să realizeze tricotaje voluminoase și textură ușoară, și-a creat un tip nou de andrele, cu care să se poată juca cu panglici de organza, lamé, piele sau piele întoarsă, creând astfel un nou tip de material tricotat. Din dorința de a transforma tricotul într-un accesoriu purtabil, a realizat și prima colecție de bijuterii din fire de lână și aripi de înger, dar și o linie de tricouri botezate „Angel’s Touch“. Iar acum, cu „rochiile înaripate“ și cu colecția de plicuri „Days of Love“, metafora „îngerașilor“, cum duios îi numește Kinga, merge mai departe.

Odată cu colecția de bijuterii decorate cu aripi, îngeri diafani placați cu aur sau argint, fire de mohair, șnururi din piele și pietre Swarovski, Kinga a demarat și o campanie destinată celor mai puțin norocoși: 10% din prețul fiecărui accesoriu ajunge la cele 300 de suflete aflate sub îngrijirea asociației ProVita din Valea Plopului.

Cu o zi înainte de întâlnirea noastră, tocmai trimisese o tranșă de bani către copilașii din Valea Plopului și avea un zâmbet larg pe chip. „Chiar dacă nu e vorba de sume extraordinare, de câte ori reușesc să le virez ceva simt o bucurie ieșită din comun“. Asta e și ceea ce îi face pe toți cei din jur să o îndrăgească: faptul că iși pune tot sufletul în fiecare lucru pe care-l face, fie el nespus de mic sau copleșitor de mare.

În atelierul în care lucrează de dimineaţa până seara, printre bobine de toate culorile și stendere pline de rochii, Kinga a învățat că businessul este o succesiune de uși ferecate și de ferestre întredeschise, dar și de lucruri pe care trebuie mai întâi să oferi pentru a le primi înapoi.

Singurul cuvânt șters cu desăvârșire din vocabularul ei rămâne „nu“. Ştie prea bine că, ori de câte ori firele vieții se încurcă sau nu se înșiră chiar așa cum și-ar fi dorit, tot ce rămâne de făcut este să-și creeze un nou tip de andrele.