Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

KiK deschide al doilea magazin din România, la Piatra Neamţ

Retailerul vestimentar KiK, unul dintre cei mai importanți discounteri de îmbrăcăminte din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, anunţă lansarea celui de-al doilea magazin din România, în centrul comercial Winmarkt din Piatra Neamț.
Magazin KiK Piatra Neamt

Acesta este primul magazin deschis în rețeaua Winmarkt din totalul de 4 magazine care urmează să fie deschise până la sfârșitul anului acesta, în baza parteneriatului semnat între cele două companii.

Inaugurarea oficială a magazinului are loc miercuri, 3 octombrie, de la ora 9.00, iar retailerul german anunță promoții speciale încă de la deschidere. Astfel, în zilele de 3 și 4 octombrie, toate produsele din magazin vor fi reduse cu 10%. Situat la etajul al treilea al centrului comercial Winmarkt, magazinul se întinde pe o suprafaţă construită de 650 mp, iar investiţia totală a fost de peste 150.000 de euro.

„După primirea călduroasă de la Oradea, ne bucurăm să ajungem și în estul țării, la Piatra Neamț. Am fost plăcut surprinși să observăm cât de repede circulă veștile. Locuitorii din Piatra Neamț au aflat deja despre diversitatea și calitatea produselor, dar și despre prețurile foarte bune. Orice mutare în casă nouă presupune nu doar bucurie și entuziasm, ci și eforturi de construire și amenajare, de aceea dorim să le mulțumim tuturor celor care au fost implicați în concretizarea acestei deschideri importante”,  a declarat directorul general al KiK România, Raluca Hartmann.

KiK este o destinație pentru întreaga familie. În oferta magazinului sunt incluse numeroase categorii de produse:  îmbrăcăminte pentru adulți și copii, încălțăminte, accesorii și produse suplimentare, cosmetice, jucării, rechizite pentru școală și diverse produse din categoria home&deco, decoraţiuni în tendinţe pentru orice spaţiu și multe alte obiecte care imprimă personalitate oricărui colţ al casei.

Anul acesta, KiK are ca obiectiv extinderea pe plan local prin deschiderea a mai multor unităţi, compania vizând oraşele cu peste 25.000 de locuitori. Prima inaugurare a avut loc pe 21 septembrie, la Oradea, iar următoarele oraşe în care retailerul va deschide magazine sunt Botoşani, Sighetu Marmaţiei, iar în rețeaua Winmarkt – la Brăila, Vaslui și Râmnicu Vâlcea.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii