Potrivit acestora, din această vară, 26 de restaurante KFC sprijină băncile pentru alimente din orașe precum București, Brașov, Cluj, Oradea, Roman, Timișoara și Craiova, care, la rândul lor, oferă produsele asociațiilor cu programe sociale din regiunile în care activează: Sibiu, Bacău, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Târgu Mureș, Bistrița, Arad, Deva, Alba Iulia, Suceava.
„Încă de la debutul programului, ne-am propus să ne extindem la nivel național, iar pe măsură ce Banca pentru Alimente și-a pornit activitatea în alte orașe din țară, această extindere a venit firesc pentru noi. Colaborăm cu Banca Regională Pentru Alimente Cluj din 2019, iar împreună ne dorim să oferim sprijin pentru persoanele din medii defavorizate, asigurându-le o parte din hrana zilnică. Ne dorim ca alături de partenerii noștri să continuăm extinderea programului în și mai multe orașe pentru a ajunge la un număr și mai mare de beneficiari, generând astfel un impact mai puternic în comunitățile locale”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.
Programul Harvest este o inițiativă de responsabilitate socială, implementată la nivel global, care are misiunea de a combate risipa alimentară și de a sprijini organizațiile non-guvernamentale, la nivel local.
Acesta este implementat la nivel internațional în mai multe țări, precum: SUA, Puerto Rico, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia, Africa de Sud, iar acum în Europa de Est. În România, acesta a fost implementat în noiembrie 2017, iar în prezent, în cadrul parteneriatului dintre KFC și Băncile pentru Alimente, 1.770 de persoane beneficiază de susținere, prin rotație.