FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul Adunării Generale a Acționarilor a Braiconf din data de 12 aprilie va fi votată vânzarea terenului pe care funcționează fabrica în prezent către Kaufland România. Terenul are o suprafață de 10.000 de mp.

În cadrul aceleiași AGA a Braiconf, se va supune votului acționarilor și aprobarea unei investiții în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente.

Noul sediu al fabricii Braiconf va fi tot în Brăila, în zona centrală.

„Vremurile excepționale cer măsuri excepționale. Într-un an 2020 în care industria textilă a fost greu încercată și în care multe companii din sector fie și-au restrâns activitatea, fie au închis definitiv, Braiconf vrea să meargă mai departe și înțelege că în această industrie fie inovezi și creezi, fie închizi. Avem planuri pe termen lung care au ca scop profitabilitatea business-ului. Vrem să investim în clădiri, să avem spații de muncă frumoase, antrenante, în utilaje și echipamente, pentru a eficientiza toate procesele de producție. Decizia de a vinde terenul și actuala clădire a fabricii face parte din planul de extindere pe care ni l-am asumat în noua strategie a mărcii Braiconf și ne bucurăm de interesul pe care un jucător important precum Kaufland România l-a arătat acestei achiziții”, spune Silviu Dumitrache, Președinte Braiconf.

În acest moment, managementul companiei analizează fie posibilitatea de a renova o clădire istorică, ce permite activități de producție, și a o valorifica, fie achiziționarea unui teren în zona centrală care să permită construirea de la zero a noului sediu.

„Avem două opțiuni în acest moment și analizăm 4 clădiri istorice de producție și 4 loturi de teren în zona centrală. Ne-am dori foarte mult să reușim să renovăm una dintre aceste clădiri istorice, să o transformăm în noul sediu Braiconf și astfel să o redăm comunității, să o readucem la viață. În prezent analizăm aceste opțiuni și, până la finalul lunii martie, vom lua o decizie”, mai spune Silviu Dumitrache.

Relocarea fabricii Braiconf se va realiza în decurs de aproximativ doi ani, timp în care compania va efectua operațiuni paralele de pregătire a noului sediu și continuare a producției în actuala incintă. De asemenea, managementul companiei a declarat că nu va face disponibilizări odată cu această decizie de business.

Acționarii majoritari Braiconf anunță un plan investițional semnificativ, așa cum au în toate segmentele lor de activitate, un exemplu fiind compania Electroargeș, pentru care în ultimii trei ani s-au realizat investiții de peste 6 milioane de euro din surse proprii.