Cautare




, Staff

Energie |
|

Kaufland și Renovatio au inaugurat primul hub de încărcare rapidă pentru automobilele electrice din România și Europa de Est

Kaufland România și Renovatio Group au inaugurat pe 25 octombrie primul hub de încărcare rapidă pentru automobilele electrice din România și Europa de Est. Acesta este situat în parcarea magazinului Kaufland de pe Strada Barbu Vacărescu nr. 120-144 din București.
1A833927

Hub-ul oferă posibilitatea încărcării simultane a șase vehicule electrice. Trei dintre aceastea se vor putea încărca în regim rapid, la o putere de maxim 50kW. În acest fel, majoritatea modelelor electrice, prezente pe piața din România vor putea ajunge la 80% din capacitatea bateriei, în mai puțin de o oră. În completarea stațiilor de încărcare rapidă, sunt disponibile 3 puncte de încărcare semi-rapidă, cu o putere de 22kW.

Stațiile din cadrul hub-ului sunt compatibile cu toate tipurile de vehicule 100% electrice și hibride plug-in, au un regim de funcționare non-stop, iar costurile încărcărilor sunt suportate în totalitate de către Kaufland România.

,,Susținem proiectul din dorința de a încuraja utilizarea mașinilor electrice, ca modalitate de deplasare eco. Nu este prima noastră inițiativă în acest sens. Am lansat în anul 2016, împreună cu Renovatio, prima rețea publică de stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice din România, pe care am pus-o la dispoziția tuturor în mod gratuit. În 2018, am ajuns la peste 20 de locații în parcările noastre, oferind astfel o mai mare autonomie în deplasare. Credem că prin toate aceste eforturi, vom inspira tot mai mulți oameni să fie eco”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

Rețeaua Renovatio e-charge numără, în prezent, 92 puncte de încărcare în 38 de locații din care 62 puncte de încărcare sunt instalate în 23 de locații Kaufland.

„Realizarea de hub-uri de încărcare pentru vehiculele electrice face parte din strategia Renovatio de dezvoltare a infrastructurii urbane din marile orașe. Încercăm, în acest fel, să acoperim nevoile celor care își desfășoară activitatea într-un ritm alert, pentru care timpii reduși de încărcare sunt o prioritate. Infrastructura de stații de încărcare din zonele de tranzit este la fel de importantă precum cea din zonele urbane pentru stimularea adopției în masă a vehiculelor electrice. Prin proiectul FastSEE, co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul CEF Transport, Renovatio va acoperi cu stații de înărcare rapidă și ultra-rapidă, două dintre coridoarele principale ale rețelei de transport pan-europene TEN-T ce tranzitează țara noastră până la sfârșitul anului 2020. Multe dintre locații sunt alese în baza parteneriatului cu Kaufland România. Cele 53 de stații de încărcare rapidă vor fi amplasate la o distanță maximă de 80 km una de cealaltă, iar cele 3 stații de încărcare ultra-rapidă vor fi instalate în Timișoara, Sibiu și București”, a precizat Alexandru Teodorescu, Managing Partner Renovatio Group.

Conform statisticilor oficiale, în România sunt înmatriculate, în acest moment, peste 1.000 de mașini electrice.

În aprilie 2016, Kaufland România împreună cu Renovatio Group au lansat prima rețea publică de stații de alimentare de tip Fast Charge a mașinilor electrice din România. Până la finalul anului, Kaufland România și Renovatio anunță deschiderea a cel puțin cinci noi puncte de încărcare aflate în parcările magazinelor Kaufland din țară. Kaufland România a achiziționat în 2016 o flotă de 18 mașini 100% electrice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii