FacebookTwitterLinkedIn

Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?

Redresarea. În 2020, pandemia a lovit dur companiile de pretutindeni, forțând-le pe multe dintre acestea să își suspende activitatea. Conform Raportului Stării Globale a Întreprinderilor Mici, o cincime dintre companiile românești chestionate au fost în această situație în primele luni din 2020. Pe de altă parte, criza le-a încurajat să aibă o perspectivă diferită, să se adapteze și să identifice noi moduri de a face afaceri. În 2021, în ciuda pandemiei încă prezente, sunt vizibile semne ale acestei adaptări, companiile și industriile folosind eficient instrumentele digitale pentru o bună comunicare cu clienții, dar și pentru a-și vinde produsele și serviciile.

Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Ca să încep cu ultima dvs. întrebare, am făcut progrese mari în ultimul trimestru, comunitatea noastră continuând să crească. Aproximativ 3,6 miliarde de oameni folosesc activ unul sau mai multe dintre serviciile noastre și suntem foarte încântați să continuăm să construim experiențe extraordinare pentru ei. Misiunea noastră nu s-a schimbat, dar acum avem o nouă viziune: am devenit Meta.

Prin această nouă viziune, oferim oportunități interesante care ne ajută să mergem mai departe, ca de exemplu viziunea metaversului. Trebuie să recunosc că este o viziune pe care am întrevăzut-o cu mai bine de 10 ani în urmă, dar este o stea călăuzitoare pentru direcția în care se îndreaptă compania și cum oamenii se vor putea conecta în moduri noi. Deși unii cred că nu e momentul potrivit să ne concentrăm asupra viitorului, mai ales când se consideră că există alte domenii importante asupra cărora să ne îndreptăm atenția, întrebarea care se pune este: se simt oamenii în siguranță atunci când interacționează online? Ar trebui să trecem la metavers când experiențele în dimensiunea 2D trebuie îmbunătățite? Recunosc că există încă probleme importante la care încă trebuie să mai lucrăm. Lansarea Meta nu înseamnă că abandonăm trecutul. Siguranța și starea de bine a oamenilor rămân prioritatea noastră, iar inovația responsabilă stă în centrul strategiei noastre.

Viziunea metavers este o oportunitate extraordinară de implicare pentru diverse piețe, pentru că nicio companie nu o va deține. Va fi o contribuție comună a companiilor care se vor uni în diversitate – diferite afaceri, diferiți antreprenori, creatori, diferite startup-uri care acționează împreună pentru a crea următoarea nouă platformă.

Redresarea economică a fost preocuparea principală a ultimului an, dar modul în care corporațiile și întreprinderile mici și-au revenit după perioada de încetinire cauzată de pandemie, rămâne încă sub semnul întrebării. Oamenii și comunitățile din întreaga lume continuă să se adapteze realității în care nu îi mai pot întâlni pe cei dragi așa cum o făceau înainte, iar companiile încearcă să dezvolte noi moduri de operare de la distanță. Mai sunt însă multe de construit. Utilizând toate instrumentele disponibile în prezent nu putem simți că suntem împreună cu oamenii de care ne pasă atunci când suntem despărțiți fizic. Nu ne putem teleporta ca holograme pentru a fi instantaneu la birou fără a face naveta, sau la un concert cu un prieten, sau în sufrageria rudelor apropiate pentru a sta de vorbă. Economia creativă și instrumentele comerciale sunt încă în curs de dezvoltare și ar trebui să existe oportunități pentru ca milioane de oameni să își câștige existența făcând munca pe care o iubesc. Iar obiectivul Meta este să construiască acele oportunități. Prin progrese majore în realizarea unor experiențe sociale unice, ne așteptăm la o creștere masivă a economiei creatorilor, a cantității de bunuri digitale și a comerțului. Dacă vă aflați în metavers în fiecare zi, atunci veți avea nevoie de haine digitale, instrumente digitale și experiențe diferite. Scopul nostru este să ajutăm metaversul să ajungă la un miliard de utilizatori și la sute de miliarde de dolari din comerțul digital în acest deceniu.

Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Redresarea companiilor în 2021 – în special datorită creșterii rapide a comerțului online ne dă speranță. Comerțul online a cunoscut o creștere explozivă anul trecut, când a avea un magazin digital, a prelua comenzi online și a ajunge la clienți de la distanță a devenit esențial pentru companiile de pretutindeni.

Vestea bună este că toate acestea sunt mult mai ușoare decât erau acum câțiva ani – și acest lucru s-a dovedit util femeilor și deținătorilor de afaceri din comunități care, în trecut, aveau mai puține oportunități de a reuși. Configurarea unui site web poate fi complicată și costisitoare. Dar, numai cu câteva clickuri, oricine poate configura gratuit o pagină de Facebook sau un profil de afaceri pe Instagram. Aceste platforme dispun de instrumente gratuite pentru a facilita preluarea comenzilor și vânzarea online. Dacă le folosești nu ai nevoie de un buget uriaș și de o echipă de experți în marketing pentru a găsi clienți. Cu reclame personalizate, întreprinderile mici pot ajunge la potențialii clienți pentru doar câteva zeci de lei, prin rezultate măsurabile, astfel încât fiecare să conteze.

După o perioadă plină de greutăți pentru mulți dintre noi, cred că există multe motive de optimism. Transformarea digitală aduce un potențial foarte mare pentru afacerile din România și nu numai. În vara anului 2020, când publicam Raportul Stării Globale a Întreprinderilor Mici, în România, IMM-urile declarau că au reușit să depășească dificultățile legate de pandemie, deși reprezentau industrii grav afectate și au primit sprijin financiar foarte mic. Încă de atunci, mediul de afaceri era optimist, mai ales pe termen mediu, fiind estimat ca majoritatea afacerilor să se redeschidă. Sper din tot sufletul că acest optimism va triumfa.

Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Am văzut afaceri din România și din Europa Centrală și de Est manifestând o incredibilă determinare și creativitate în a răspunde mediului și comportamentului consumatorilor în continuă schimbare. Acest lucru este specific companiilor mici și mijlocii, care sunt în mod natural flexibile și capabile să răspundă rapid la noua realitate. Cu toate acestea, nu doar cei mici și agili se digitalizează, adaptându-și modul de a face afaceri. Recent, în România și în alte opt piețe EMEA, Carrefour a anunțat lansarea unui parteneriat strategic global cu Meta, care va avea impact asupra mai multor zone de interes pentru Carrefour – de la comunicarea internă și experiențele angajaților, până la relațiile cu clienții, publicitatea online și digitalizarea materialelor promoționale. Este cel mai bun exemplu de jucător din retail care a înțeles valoarea transformării digitale și nevoia de a se adapta la așteptările consumatorilor care se schimbă rapid. Acest parteneriat este conceput pentru a ajuta Carrefour să inoveze modul în care își servește clienții, iar Meta va sprijini compania în vederea construirii și dezvoltării mediului său digital.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Cea mai importantă provocare la nivel mondial va fi în continuare limitarea impusă de pandemia COVID-19, dar și redresarea economică și adaptarea la realitatea schimbată. Ne dezvoltăm pentru a ajuta oamenii să obțină informații reale despre COVID-19 prin lansarea, în România, a Centrului de Informare Covid-19 – o platformă în care utilizatori din 189 țări pot obține informații reale legate de sănătate și siguranță.

Pandemia a subliniat nevoia umană universală de a rămâne conectat, iar pentru a realiza acest lucru au fost încălcate adesea măsurile de siguranță impuse. Iată cum metavers îți poate oferi prezența de la distanță, prin conexiunea perfectă dintre online și lumea reală. Considerăm că această nouă etapă a internetului este benefică pentru oamenii din întreaga lume.

O altă problemă majoră a umanității, pe care nu o putem ignora, este schimbarea climatică. Meta se angajează să contribuie la abordarea acestei provocări globale. Încercăm să idenficăm soluții de reducere a consumului de energie, a emisiilor, dar și a impactului asupra apei, protejând în același timp angajații și mediul în lanțul nostru de aprovizionare. Suntem mândri că am reușit să obținem emisii zero în operațiunile noastre globale și ne-am propus reducerea emisiilor pe întregul lanț valoric până la zero net, până în 2030.

Pe lângă reducerea amprentei asupra mediului, ne folosim produsele și serviciile de bază pentru a facilita accesul la informații științifice despre climă și pentru a inspira acțiunile legate de climă. De exemplu, am creat Centrul de informare despre știința climei – care oferă informații credibile și actuale, din surse de încredere.