Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Kantar Media Audiences va măsura audienţele TV în perioada 2016 – 2019

Kantar Media Audiences va asigura măsurarea audienţelor TV în perioada 2016 - 2019, compania fiind desemnată câştigătoare la licitaţia organizată pentru alegerea furnizorului unic pentru Serviciul Naţional de Măsurare a Audienţelor TV (SNMATV), informează MEDIAFAX.
televiziune.jpg

Anunţul a fost făcut de Lucia Antal, preşedintele Asociaţiei Române de Măsurare a Audienţelor (ARMA), miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Preţul contractului încheiat cu Kantar Media nu a fost comunicat. Laura Antal a spus însă că valoarea acestuia este foarte apropiată, „dar puţin în jos”, faţă de valoarea contractului încheiat cu Kantar Media pentru furnizarea audienţelor TV în perioada 2012 – 2015. Însă nici valoarea contractului cu Kantar Media pentru 2012 – 2015 nu a fost făcută publică. Surse din piaţa media declarau în 2011 că valoarea contractului a fost de aproximativ 10 milioane de euro.

ARMA a demarat în luna aprilie a anului trecut procedura de licitaţie pentru selecţia furnizorului unic al Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor TV, în perioada 2016 – 2019, potrivit unui anunţ făcut atunci de Lucia Antal, preşedintele ARMA.

Kantar Media Audiences, compania care va măsura audienţele TV în perioada 2016 – 2019, a fost desemnată prin licitaţie, de Comisia Paritară, în conformitate cu articolul 45, alineatul 2 din Legea audiovizualului. Licitaţiile pentru desemnarea companiilor care măsoară audienţele TV sunt organizate din patru în patru ani.

Din Comisie fac parte cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, cinci reprezentanţi ai staţiilor TV şi cinci reprezentanţi ai agenţiilor de media/ publicitate.

Cei cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului desemnaţi să facă parte din COMPAR sunt: Laura Georgescu, preşedintele CNA, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Lorand Turos.

Reprezentanţii radiodifuzorilor în Comisie au fost: Lucia Antal (Pro TV SA), Cristina Morar (Antena TV Group), Ion Stavre (TVR), Nora Marcovici (Prima TV) şi Iosif Kalauz (Kanal D).

Agenţiile de publicitate au fost reprezentate de Alexandra Olteanu (Initiative), Maria Tudor (Zenith), Liviu Boitan (MediaCom), Roxana Panţuroiu (Media Direction) şi Nicu Laiţă (OmnicomMediaGroup).

Oferte pentru a participa la licitaţie au depus doar Kantar Media şi un joint-venture format din companiile Nielsen şi Media Research, potrivit Luciei Antal.

„Ne bucurăm că, pentru a patra oară, conform Legii audiovizualului, am trecut prin procesul de licitaţie cu privire la cel care va furniza audienţa TV pentru perioada 2016 – 1019 (…) Conform notării, câştigătorul este Kantar Media Audiences. Îi felicităm pentru oferta pe care au depus-o către comisie. Îi felicităm şi pe ceilalţi participanţi la licitaţie, pentru că ofertele au fost apropiate ca şi calitate (…) Le urăm succes celor de la Kantar şi aşteptăm cu interes să vedem cum vor continua să furnizeze date de audienţă în piaţa din România”, a mai spus Lucia Antal, potrivit Mediafax.

Lucia Antal a mai spus că, de la 1 ianuarie 2016, sistemul de măsurare va fi identic cu cel din prezent, când furnizorul unic pentru Serviciul Naţional de Măsurare a Audienţelor TV este tot Kantar Media Audiences.

De asemenea, Lucia Antal a spus că procedura de măsurare va fi, de la 1 ianuarie 2016, tot audiomatching, sistemul care este folosit şi în prezent pentru recunoaşterea canalelor vizionate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii