Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Josef Goschy

Josef Goschy.jpg
Avere: 90-95 milioane de euro Vârstă: 79 de ani Reşedinţă: Timiş Domeniu: hoteluri

În primăvara acestui an, Josef Goschy, cel mai mare proprietar de hoteluri din ţară, făcea planuri pentru creşterea încasărilor unităţilor pe care le deţine. Ultima găselniţă pentru a revigora un turism prăbuşit sub greutatea problemelor cauzate de criză a fost aducerea turiştilor din Rusia, Ucraina şi Republica Moldova în hotelurile pe care omul de afaceri le controlează pe Litoral.

„Am încheiat parteneriate cu agenţii de turism din ţările vecine României, prin care ar putea veni turişti străini în hotelurile mele de pe Litoral. Cred că prin această măsură vom creşte gradul de ocupare cu 20% în timpul sezonului de vară, în hotelurile de la mare“, spunea în martie Josef Goschy. Proprietarul grupului Unita Turism deţine pe Litoral trei hoteluri în staţi-

unea Mamaia (Comandor, Amiral şi Orfeu), trei în Olimp (Amfiteatru, Belvedere, Panoramic – ultima unitate fiind închisă pentru modernizări) şi două în Cap Aurora (Onix şi Safir). Recent, omul de afaceri şi-a anunţat intenţia de a vinde două dintre hotelurile din portofoliul său, Transilvania din Alba Iulia şi Central din Suceava, după ce în urmă cu un an şi jumătate a scos la vânzare hotelurile Onix şi Safir din Cap Aurora. Goschy vizează ca prin vânzarea celor două active să încaseze şase milioane de euro. Unita Turism deţine la nivel local 25 de hoteluri, care cumulează peste 3.500 de camere şi 7.000 de locuri în restaurante, fiind cel mai mare lanţ hotelier din România. Își dorește ca de acest imperiu să se ocupe, într-o bună zi, cei trei nepoți ai săi: Mark, Oliver și Axel.

 

De la asigurări la hoteluri

Descendent al unei familii franceze din Strasbourg, strămutată în Banat pe vremea Mariei Tereza, Josef Goschy s-a născut şi s-a şcolit la Timişoara. A vândut asigurări pentru ADAS (Administraţia Asigurărilor de Stat) la începutul anilor ’70, iar în 1978 s-a mutat cu familia în Germania. Experienţa din ţară i-a servit şi acolo, devenind broker de asigurări.

În anii ’90 s-a întors în România cu şase milioane de mărci. Ajuns la 60 de ani, Goschy nu s-a gândit la pensionare, aşa cum fac majoritatea, ci a început o afacere în domeniul pe care îl ştia cel mai bine: asigurările. A înfiinţat Unita Asigurări, prima companie privată de profil din România. În paralel, cumpără acţiuni  la Asirom companie care îi fusese la un moment dat concurent direct.

După ce a ajuns la o deţinere de 8% din Asirom şi-a vândut acţiunile, şi cu acei bani a cumpărat primul hotel, la Orşova. În 2000 a decis ieşirea din businessul cu asigurări prin vânzarea unui pachet majoritar din compania sa. Exitul l-a făcut după alţi doi ani. Apoi, printr-o conjunctură, a ajuns proprietar de hoteluri, însă nu orice hoteluri, ci a urmărit unităţi-emblemă pentru zona în care erau situate: Moldova din Iaşi, Belvedere şi Sport în Cluj, Central în Suceava, Traian în Deva sau Transilvania în Alba-Iulia.       F

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii