Scenariul filmului este scris de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi, și James Olivier („Octav”). Filmul va prezenta viața dirijorului român Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai controversați dirijori din lume, considerat alternativ un geniu și un nebun de către lumea convențională a muzicii clasice, notează Aleph News.
Lungmetrajul urmează să fie filmat în România în primăvara/vara anului 2022, John Malkovich fiind distribuit să joace rolul lui Celibidache în anii de apus ai compozitorului. Castingul este încă în curs de desfășurare pentru o versiune mai tânără a muzicianului. Des Hamilton supervizează distribuția.
„Sunt încântat și onorat că mi se oferă ocazia de a interpreta rolul dirijorului Sergiu Celibidache”, a declarat Malkovich pentru Variety.