FacebookTwitterLinkedIn

Joe Biden a depus jurământul de învestire ca preşedinte al SUA, devenind al 46-lea preşedinte al SUA.

Anterior, Kamala Harris a depus şi ea jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite. Ea este prima femeie care deţine acestă funcţie în istoria SUA. Ceremonia de învestire s-a încheiat după aproximativ două ore. Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, i-au însoţit pe Mike Pence, fostul vicepreşedinte american, şi pe soţia lui la plecarea din Capitoliu.

Joe Biden: „Aceasta este ziua Americii, a democraţiei. O zi a istoriei şi speranţei”, a spus el în discursul susţinut în faţa Capitoliului. Am aflat din nou că democraţia este preţioasă, că este fragilă, dar democraţia a învins. Astăzi sărbătorim triumful nu al unui candidat, ci a unei cauze, cauza democraţiei. America s-a ridicat provocării. Vocea poporului a fost auzită”, conform News.ro.

Făcând referire la incidentele violente petrecute în urmă cu două săptămâni la Capitoliu, Biden a subliniat: „Aşa ceva nu se va mai întâmpla vreodată. Niciodată”. FOTO: Profimediaimages.ro