Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Reinventarea României |
|

Jérôme Chevrolet, Director General GEFCO România: “Observăm că adaptarea la acest context a decurs diferit nu doar de la o industrie la alta, ci și de la o regiune la alta”

Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #reinventarearomaniei.
Jérôme Chevrolet

Jérôme Chevrolet, Director General GEFCO România

Oportunitatea pentru România

Jérôme Chevrolet: Pandemia de COVID-19 ne-a adus într-o situație fără precedent, iar impactul său la nivel mondial va continuă să fie resimțit. Perioada următoare, în care vedem deja relaxarea restricțiilor în toată Europa, iar activitatea economică a repornit, va fi una foarte importantă. Poate fi o oportunitate pentru a regândi unele lucruri, pentru a veni cu soluții noi, pentru a alege cum vrem să ne raportăm la viitor. Din acest punct de vedere, poate fi și o șansă pentru România.

Cred că din astfel de situații poți învăța lucruri noi, poți vedea ce ar putea fi îmbunătățit sau chiar dacă e cazul pentru o nouă abordare. Cu cât vom analiza mai profund și vom încerca să facem lucrurile mai bine, cu atât vom avea mai mult de câștigat pe viitor. S-a vorbit de multe ori despre reforme, despre “momente-zero” în România, iar acum avem un motiv în plus să facem lucrurile diferit.

Domenii ce trebuie reformate

Jérôme Chevrolet: Cred că ar trebui să ne îndreptăm atenția către provocările viitoare pentru a vedea ce sectoare sunt mai vulnerabile și care au trecut mai bine peste această perioadă. Iar apoi este important să alegem soluțiile potrivite care să răspundă acestor preocupări actuale și viitoare. Toate domeniile au fost afectate mai mult sau mai puțin, însă în unele dintre ele era nevoie de transformare încă dinainte de apariția Coronavirus. Spre exemplu, sistemul sanitar și infrastructura au jucat un rol major în această perioadă, dar în același timp și-au arătat vulnerabilitățile.

Noi am susținut multe activități ale celor din linia întâi prin soluții logistice complexe, precum serviciile urgente (Time Critical), transporturi feroviare, transporturi maritime și aeriene dedicate,soluții specializate pentru taxe și servicii vamale. Atât la nivel de grup, cât și local, am avut multe transporturi de echipamente de protecție, echipamente medicale, inclusiv măști și ochelari de protecție, care au fost livrate în România. Uneori a trebuit să venim cu o soluție unică, pe care nimeni din industrie nu o putea oferi. GEFCO este hotărâtă să își respecte în continuare angajamentul de a fi „Parteneri, nelimitați”, ajutând astfel clienții să găsească soluții pentru lanțul de aprovizionare în aceste vremuri dificile.

Măsuri urgente pentru relansare

 Jérôme Chevrolet: Este important să fie susținute eforturile care au dat rezultate în această perioadă, să continue cu acțiunile care se impun, iar unele măsuri ar trebui amplificate. Au existat inițiative bune, necesare mediului de afaceri, concentrate pe IMM-uri. Este însă nevoie de un plan cât mai cuprinzător de măsuri financiare, pentru a ajuta companiile să-și păstreze angajații, să poată continua investițiile. Totodată, astfel de vremuri creează și oportunități. Iar dacă autoritățile, împreună cu mediul de afaceri, le fructifică la timp, ele pot avea un impact pozitiv în economie.

Este necesar și ajutorul pe care UE îl va oferi statelor membre, însă mai departe depinde de capacitățile și resursele de la nivel local. Este o bună ocazie pentru sprijinirea investițiilor, pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, atât de importante. Aceste lucruri vor avea un impact cu atât mai mare în contextul economic actual.

Revenirea domeniului

Jérôme Chevrolet: Din perspectiva unui lider global, observăm că adaptarea la acest context a decurs diferit nu doar de la o industrie la alta, ci și de la o regiune la alta. Dincolo de perspectiva socială, de a trăi într-o realitate diferită, există și cea economică, de a face business în vremuri de incertitudine, de a redefini unele lucruri.

Industria de logistică a fost puternic afectată, iar în acest moment revenirea este privită mai de grabă pe termen lung. Toți jucătorii de pe piață au fost afectați, iar lanțurile de aprovizionare ale clienților au suferit dezechilibre. S-au produs, de asemenea, unele schimbări și la nivelul volumelor transportate – cererile unor clienți au scăzut, în timp ce pentru unii dintre ei nevoia de servicii logistice a fost uriașă.

Nu trebuie să ne așteptăm ca industria să revină la nivelul anterior, de dinainte de criză, pe termen scurt. Vedem apariția unor noi jucători, a unor noi reguli dar și schimbări în diferite procese (spre exemplu stocuri mai mari de produse sau mutarea depozitelor mai aproape de punctele de distribuție finale sau de linia de producție). Vom mai asista la o cerere de noi produse dar și la o digitalizare mult mai rapidă a operațiunilor. GEFCO se adaptează în mod constant și lucrează în permanență cu clienții săi la dezvoltarea de noi soluții inovatoare, care să răspundă nevoilor acestora.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii