FacebookTwitterLinkedIn

Zhong Shanshan, în vârstă de 66 de ani, a devenit cel mai bogat chinez din lume, depășindu-i pe Jack Ma, fondatorul Alibaba și Pony Ma, şeful companiei de internet Tencent, transmite DPA, citată de Agerpres.

Zhong Shanshan era anul trecut pe locul trei, ascensiunea şefului Nongfu Spring fiind notabilă, chiar dacă el este relativ necunoscut chiar şi în China, a anunţat joi Richard Hoogewerf, fondatorul revistei Hurun, care publică clasamentul celor mai bogaţi chinezi.

Pe lângă compania de îmbuteliere a apei, Zhong a înfiinţat grupul farmaceutic Beijing Wantai Biological Pharmacy. Averea sa a crescut semnificativ după listarea celor două firme, iar speranţele cu privire la dezvoltarea unui vaccin pentru Covid-19 au stimulat succesul Wantai.

Averea lui Zhong Shanshan este estimată la peste 100 de miliarde de dolari, grupul său farmaceutic valorând peste zece miliarde de dolari, a explicat Hoogewerf.