E clar că lista de opțiuni e total diferită atunci când ești părinte iar eu, una, după numai două săptămâni, mi-aș fi dorit deja să pot merge la birou, nu atât ca să muncesc, cât ca să mă mai relaxez puțin! Pentru că, așa cum spunea o prietenă, provizii de mâncare avem pentru o lună, însă stocul de energie s-a epuizat rapid…
O primă concluzie la noi a fost că a lucra de acasă cu un copil de 5 ani este mission impossible așa că singura șansă este să ocupăm camera de lucru pe rând și să o încuiem cu cheia. Mita cu desene animate ajută, dar încercăm să nu apelam prea mult la ea. Însă e tare complicat pentru copii să înțeleagă că, deși stăm acasă, nu ne putem comporta mereu ca în weekend. Drept dovadă, după câteva zile, Nicholas a inițiat o conversație care se voia lămuritoare în acest sens:
- Mami, suntem tot în weekend?
- Nu!
- Atunci suntem în zilele de lucru?
- Nici!
- Ah, ok, deci suntem în vacanța de coronavirus și ne facem de cap… am inteles, mami!
Cred că acesta a fost modul lui de a-și explica acest neașteptat prezent continuu, așa cum îl numea Pascal Bruckner.
Un lucru care a funcționat foarte bine în cazul nostru a fost să ne împărtășim deschis fricile naturale față de pericolul îmbolnăvirii. Mereu am evitat să îi prezentăm copilului lumea ca pe un paradis sau pe noi doi ca pe niște atotștiutori care au soluții la orice, așa ca am ne-am recunoscut vulnerabilitățile și ne-am canalizat energia către lucrurile pe care le putem face – de exemplu, spălatul pe mâini cât timp cântăm primele două strofe din melodia lui preferată. Deocamdată, funcționează.
De asemenea, am povestit despre cât de norocoși suntem că putem sta izolați undeva la țară și ne-am adus aminte o dată în plus ce importantă e natura și cum putem avea grijă de ea. Ne-am întors cu recunoștință către fiecare copăcel plantat anii trecuți și către fiecare fir de narcisă. Și am decis să pornim în fiecare zi la vânătoare de mici fericiri, adică lucruri simple care ne aduc bucurie în inimă:
Plantăm impreuna legume. Nicholas a învățat să mânuiască o săpăligă și ne-a spus că e gata să facă bucăți coronavirusul dacă o sa-l vadă pe drum. J
Când putem, ne uităm mult la stele. În nopțile senine și mai calde, învățăm constelațiile. Am descoperit o aplicație care te ajută să recunoști imediat minunatele forme ale universului de deasupra noastră. E așa bine să mai folosim telefonul și pentru altceva!
Am învățat și să jucăm cărți, macao și tabinet. E un bun mod de a exersa aritmetica și de a face ceva împreună. Din săptămâna a doua, am trecut la faza pe porunci… napolitanele cu ciocolată nu au supraviețuit mut după aceea. J Și am descoperit un alt joc de cărți haios și ușor de jucat cu copiii, se numește Solo.
Gâtim împreună. Aproape orice, dar mai ales gogoși cu zahăr vanilat pe deasupra… dacă tot e să ne îngrășăm, măcar să fie calorii cu gust de vanilie!
Facem seri de film în sufragerie. Nicholas se ia foarte în serios și scrie invitații colorate prin care ne anunța pe toți ora, filmul și faptul că vom avea floricele… mai bifam și faptul că exersăm literele cu ocazia asta. Lista de filme include titluri precum ”Ocolul pământului în 80 de zile”, ”Cartea Junglei” și multe alte “noutăți”, precum ”Jurassic Park”. Lasă că puțină întoarcere în timp nu strică.
Ah, și bineînțeles, ne uităm la poze și filmări de pe vremea când eram cu toții mai mici și mult mai plimbăreți decât acum, încercând sî ghicim anul și locul. Ce puțin ne prețuiam libertatea, nu-i așa?
Până la urmă, dincolo de tot haosul situației, simt că ne reîntoarcem la o căutare a rostului în lucruri mici. Și, ghici ce? Parcă ne sunt de ajuns.
