Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Imobiliare |
|

Iulius a început lucrările de construcție a Palas Campus, în Iași. Investiția depășește 120 de milioane de euro

Compania Iulius demarează lucrările de construcție a Palas Campus, în Iași, o investiție care depășește 120 de milioane de euro. Va fi una dintre cele mai mari clădiri de birouri din România ca suprafață, ajungând la peste 60.ooo mp închiriabili, și va consolida centrul orașului drept o destinație care susține evoluția antreprenoriatului local și a industriilor creative.
 aboneaza-te
Iulius

Palas Campus este cea mai amplă investiție lansată în Iași în actualul context economico-social și cea mai mare de după inaugurarea din 2012 a primului proiect mixed-use din România, ansamblul Palas, realizat tot de compania Iulius.

„Ne dorim ca proiectele noastre să aducă în continuare plus-valoare comunității, atât din punct de vedere economic, cât și social. Avem încredere că, așa cum s-a întâmplat și în cei 8 ani de la inaugurarea ansamblului Palas, noua dezvoltare de regenerare urbană va continua să genereze oportunități pentru evoluția Iașului și să îl impună drept un oraș competitiv. Viziunea noastră este de a realiza mai mult decât clădiri, acei poli de magnetism urban, care includ zone verzi și atracții pentru comunitate, dar și cu un aport major în modernizarea infrastructurii orașului”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei Iulius.

Investiția va fi finalizată în 2022, generând peste 1.700 de locuri de muncă în perioada construcției și peste 5.000, după inaugurare. Totodată, în timpul lucrărilor, contribuțiile directe la bugetul statului vor fi de peste 1,3 milioane de euro prin taxe, autorizații, avize etc., iarvaloarea impozitelor pe proprietate anuale în operare este estimată lapeste 700.000 de euro.

Palas Campus se construiește într-o zonă centrală a Iașului, din imediata proximitate a ansamblului Palas (Sf. Andrei), nevalorificată. Cu o suprafață construită de peste 86.000 mp, imobilul va fi desfășurat pe orizontală și va avea șase corpuri, conectate atât la parter, cât și la primele trei etaje. Corpurile sunt proiectate cu înălțimi diferite, care pot ajunge până la maximum șase etaje, în concordanță cu silueta urbană și respectarea unghiurilor de vizibilitate. Totodată, două niveluri subterane vor fi alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri.

Campusul este conceput ca un proiect mixt integrat. Pe lângă componenta office clasa A, va include spații de tip coworking în aer liber în premieră pentru regiune, un concept nou de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical, dar și o zonă de servicii, care să faciliteze promovarea producătorilor locali. Proiectul este construit curespectarea principiilor celor mai ridicate standarde de sustenabilitate aplicabile clădirilor verzi și va beneficia de implementarea celor mai înalte tehnologii, pentru un confort sporit și eficiența costurilor de operare. Totodată, va dispune de șase vestiare dotate cu dușuri, pentru cei care se deplasează cu mijloace alternative de transport. Conectivitatea campusului în interior va fi asigurată de 22 de lifturi și noduri de legătură pietonală, gândite ca zone de relaxare.

O nouă arteră și modernizarea infrastructurii rutiere

Palas Campus simplică și investiții majore în infrastructura rutieră din zonă, care vor contribui la creșterea conectivității și accesibilității întregului areal. În această etapă, valoarea investițiilor în lucrările de modernizare a traficului se ridică la peste 1,62 milioane de euro. Mai exact, va fi realizată o nouă arteră de circulație, care va conecta două mari bulevarde centrale (Bulevardul Anastasie Panu și Bulevardul Regele Ferdinand I al României), iar alte cinci străzi adiacente vor fi lărgite şi modernizate (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tănăsescu). În total, aproape 10.000 mp de lucrări de asfaltare și 5.500 mp de trotuare. Totodată, va fi amenajată o parcare subterană cu două niveluri, o investiție de 33,3 milioane de euro, care va completa capacitatea celei din ansamblul Palas cu încă 625 de spații și va face ca, în centrul orașului, comunitatea să beneficieze de 3.200 locuri de garare.

Direcția de dezvoltare a noilor proiecte ale companiei Iulius urmărește susținerea mobilității urbane, astfel că vor fi amenajate și piste de ciclism cu o lungime de aproape 650 metri, dar și circa 500 de spații pentru biciclete. Cu același scop va fi amenajată și o stație pentru mijloacele de transport în comun, conexiuni pietonale între centrul orașului și întregul areal, dar și facilități pentru automobilele electrice.

Ca toate proiectele Iulius, Palas Campus va include și o componentă „green” de peste 4.500 mp, o investiție de peste 1,4 milioane de euro în noi spații verzi, care vor include alei pietonale, arbori şi plante variate, dar și spații de recreere. De amenajarea lor se va ocupa aceeaşi echipă internațională de peisagiști care a proiectat parcurile din Palas Iași și Iulius Town Timișoara.

Într-o etapă ulterioară, pentru restul amplasamentului din zonă, compania Iulius va susține organizarea unui concurs internațional de urbanism și arhitectură, a cărui soluție privind o nouă clădire de birouri va fi integrată în proiect.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii