FacebookTwitterLinkedIn

Italia, a patra cea mai afectată țară de pandemie ca număr de decese, și-a redeschis granițele pentru cetățenii UE pe 3 iunie, însă majoritatea țărilor europene încă nu permit intrarea cetățenilor italieni, informează Reuters.

„15 iunie este o dată importantă pentru mulți italieni”, a spus Di Maio la o conferință cu ocazia unei vizite oficiale în Slovenia, referindu-se la data la care se preconizează redeschiderea granițelor europene.

„Situația din Italia se ameliorează foarte rapid, iar eu sunt optimist în ceea ce privește data de 15 iunie”, a spus și ministrul sloven de Externe, Anze Logar. Potrivit ministrului Di Maio, Germania și Elveția își vor deschide granițele cu Italia de la jumătatea lunii iunie.

FOTO: Profimedia