Cautare




, Contributor

Forbes.com

Sănătate |
|

Italienii au investit 40 de milioane de euro în Spitalul Monza din București

Michelangelo_de_Salvo.jpg
Grupul italian de spitale “Policlinico di Monza”a inaugurat, oficial, cel mai nou Centru Cardiovascular din București și din țară, în urma unei investiții de 40 milioane de euro.     Italienii mai au în plan investiții de 20 de milioane euro în următorii 2-3 ani pentru dezvoltarea spitalului și diversificarea practicilor oferite.

Spitalul Monza a devenit, însă, operativ începând cu luna iulie 2012 iar, până în prezent, peste 2.200 de pacienți i-au trecut pragul, efectuându-se peste 100 de intervenții chirurgicale de înaltă complexitate, precum chirurgie coronariană pe cord bătând, extirpare tumoră pe cord, urmând a dezvolta noi proceduri chirurgicale moderne minim invazive cum ar fi: TAVI-protezare transaortică, protezare valvă mitrală prin tehnici  minim invazive.

Într-un spațiu modern ce însumează 18.000 mp există 8 săli de operație grupate în 2 blocuri operatorii ultramoderne cu servicii de ATI independente, facilități de sterilizare la standarde europene pentru orice tip de chirurgie și în particular chirurgie cardiovasculară. Saloanele pentru pacienți sunt împărțite pe 3 etaje, la care se adaugă și camerele VIP, cu un total de 140 de paturi.

Deși este un spital general, Spitalul Monza deșine o secție cardiovasculară, specialitate condusă de echipa doctorului Theodor Cebotaru, cu toate specialitățile conexe: hemodinamică, cardiologie clinică, electrofiziologie și Unitatea de Coronarieni pentru îngrijirea bolnavilor cu infarct miocardic acut.

„Spitalul Monza este la îndemâna celor care până acum căutau cele mai bune condiții medicale și de tratament în spitalele din străinătate.”, a declarat Michelangelo de Salvo, Președintele Grupului Policlinico di Monza. „Echipa noastră este alcătuită din medici cu reputație ai sistemului de sănătate din România, dar și din tineri talentați cu puternice cunoștințe asupra celor mai moderne metode ale medicinii”, a adăugat Michelangelo de Salvo.

Spitalul este dotat cu tehnologie medicală de vârf, cea mai nouă aparatură de imagistică din țară și din Europa, iar echipamentele medicale sunt produse de General Electric: Ecocardiografia tridimensională (GE Vivid E9 4D cu sonde TEE), Tomografia Computerizată (CT Optima 660 ASiR 64 Slice) şi Rezonanţa Magnetică (RM Optima 450 W 1,5 Tesla şi RM Optima 360 1,5 Tesla).

La propunerea Ministerului Sănătății, Spitalul Monza va deschide în a doua parte a acestui an, pe lângă secția de Chirurgie Cardiovasculară pentru adulți, și o secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică și un centru oncologic, investiția realizata conținând deja infrastructura și aparatura medicală necesară înființării și funcționării acestora.

Primele astfel de operații se vor putea efectua începând din această toamnă. Planurilor de expansiune se adaugă și dezvoltarea laboratorului de anatomie patologică, dezvoltarea laboratorului de electrofiziologie, lărgirea și diversificarea tipurilor de intervenții chirurgicale și diversificarea specialităților ambulatoriale.

Personalul medical este angajat cu normă întreagă și este alcătuit din 40 de medici specialiști,  care au lucrat și s-au perfecționat în spitalele din Italia sau din străinătate. Pentru asigurarea unui standard cât mai înalt de profesionalism, medicii români din cadrul spitalului sunt permanent pregătiți prin stagii de formare profesională în Italia.

Grupul italian de spitale „Policlinico di Monza” este constituit din 10 spitale private situate în Lombardia și Piemonte. În cadrul Grupului se internează anual peste 35.000 de pacienți și sunt prestate servicii în ambulator pentru circa 1.500.000 de pacienți.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii