Cautare




, Contributor

Travel |
|

Israelul care nu se vede. Episodul 1: Tel-Aviv sau cum să-ți iei ,,doctoratul în nightlife”

shutterstock_130082462.jpg
Dincolo de turismul religios, Israelul are multe alte comori de oferit celor curioși să-l descopere: o capitală tânără, cu viață de noapte vibrantă, o filozofie existențială unică și multe legende subsumate unei credințe care a pus pe jar lumea-ntreagă: Kabala.

Dacă amintirile strânse în Israel ar fi un imens folder cu posibilitate de „search“, mi-ar fi aproape imposibil să găsesc cuvântul cheie după care să le ordonez în ordinea crescătoare a gradului lor de „altfel“. Spre deosebire de alte locuri cărora reușești să le găsești o linie directoare și să-ți disciplinezi amintirile de-a stânga și de-a dreapta ei, Israelul înseamnă o multitudine de senzații, experiențe și clipe de grație pe care le porți cu tine acasă pentru totdeauna: o doamnă venerabilă care îți fredonează „Sanie cu zurgălăi“ cu lacrimi de emoție în ochi, pe o străduță minusculă din Tzfat; o coadă disciplinată la care trebuie să stai pentru a folosi „liftul de sâmbătă“ (singurul angrenaj electric funcțional în ziua de Sabat); legenda sinagogii lui Isaac Abuhav, adusă din Toledo în Tzfat de o furtună iscată prin rugăciunea colectivă a mai multor învățați ai Kabalei, ori poate fascinantul proces de tălmăcire a numelui în ebraică, pentru a-ți afla ceea ce kabaliștii numesc „ADN-ul sufletului“. Toate astea și încă de vreo trei ori pe-atât.

De la fiecare dintre oamenii pe care îi cunoști în Israel afli câte ceva care are prea puțin în comun cu lumea din care vii, dar care îți pune propria viață într-o perspectivă neobișnuită: cum fiecare cetățean israelian – de la prim-ministru la copiii de grădiniță – plantează anual câte un copac; cum din celebrele gospodării colective evreiești, kibbuțurile, s-au mai păstrat doar 300 în zilele noastre; cum Israelul reușește să se dezvolte în ritm uluitor în contextul unei coabitări tăioase și a unei păci „reci“ și – mai ales – despre cum poți face foarte mult cu enorm de puțin. Ca de exemplu să ai o suprafață împădurită dublă față de începutul secolului XX, când ești un stat aflat în mijlocul deșertului, sau să dai trei universități între primele o sută ale lumii când istoria ta ca stat suveran nu întinde mai departe de anul 1948.

Apoi, firește, este Ierusalimul. Indiferent cât de religios ești (sau nu) în adâncul sufletului, este genul de loc în care nu trebuie să explici sau să justifici nimic, nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți declami credințele, e suficient să-ți păstrezi mintea deschisă ca să simți. Și, tocmai pentru că experiența Ierusalimului este profund intimă și diferită pentru fiecare persoană în parte, m-am gândit foarte mult dacă să o includ sau nu în acest articol.

Am ales să nu o fac, din mai multe motive: pentru că am avut nevoie cândva de doi ani de studiu universitar ca să înțeleg pe deplin mecanismele complexe care guvernează istoria și prezentul acestui oraș divizat în patru părți, patru seturi de reguli, patru filozofii de viață și patru credințe; pentru că ar fi trebuit să aloc tot spațiul articolului pentru a-i putea capta măcar o frântură din spirit și mai ales pentru că nicio așezare în frază nu-i poate face dreptate.

E un oraș care nu se povestește, se simte și, chiar de l-aș descrie, Ierusalimul meu ar fi doar „al meu“, experiența mea raportată la datele personale și la starea de spirit cu care am pășit între zidurile cetății. Trebuie să-l privești, să-l miroși, să-l guști, să-l faci al tău și, tocmai de aceea, încercarea de a-l „povesti“ ar fi la fel de relativă precum tentativele filozofilor de a defini dragostea ori sensul vieții. Nu poți vedea Israelul fără să mergi și la Ierusalim, dar ai putea rata alte obiective fascinante și mult mai puțin cunoscute publicului larg. Vă propun, așadar, să considerați din start Ierusalimul secretul călătoriei la care vă invit în acest articol, și să deschideți ochii și mintea în fața celorlalte comori ascunse ale Israelului. Să începem.

Tel Aviv și „doctoratul în nightlife“

Dacă în alte orașe viața de noapte se descoperă empiric, prin „recomandări“ ale prietenilor, sfaturi culese de pe TripAdvisor sau îndrumări ad-hoc ale concierge-ului de la hotel, nightlife-ul din Tel Aviv ține de reguli clare și de trasee gata-omologate, un pic precum potecile prin care trebuie să te descurci prin munți și unde, da!, e foarte posibil să te pierzi fără un ghid. Pentru asta există jobul lui Ido Weil.

De profesie „specialist în viața de noapte“  (chiar asta scrie pe cartea lui de vizită!), Ido ne-a condus, ca un veritabil șef de expediție, de-a lungul Bulevardului Rothschild din Tel Aviv, zona stil Bauhaus cunoscută drept kilometrul zero al cluburilor și barurilor cool. Prima oprire: o curte cu aspect ușor insalubru, unde părea să fi existat cândva o fabrică sau o uzină.

Am bâjbâit printr-un hățiș de alei scufundate în beznă, până să coborâm câteva scări semi-iluminate către clubul cât se poate de underground numit Rothschild 12. „E un loc ascuns, doar pentru cunoscători“, ne-a explicat Ido, cu aer de ultra-cunoscător, dobândit în patru ani de experiență neîntreruptă, noapte de noapte.

Pentru un oraș atât de tânăr precum Tel Aviv, e surprinzătoare multitudinea de locuri underground (stil „dezafectat-cool“) care trădează existența unei istorii industriale mult mai îndepărtate decât te-ai aștepta la prima vedere.

A urmat Nanuchka, un bar georgian renumit în Tel Aviv, care m-a dus cu gândul la ceea ce ar fi însemnat cuvântul „hipster“ în perioada URSS: multe decorațiuni de culoare roșie, tablouri în care personajele clipesc din ochi cu ajutorul ledurilor (tot roșii, evident) și o atmosferă în care mai lipsește spartul farfuriilor de podea (ceea ce se și făcea pe vremuri, după cum ne asigură Ido).

Total diferit de noțiunea de club cu care eram obișnuită, dar atractiv și antrenant, mai ales grație muzicii georgiene de calitate. E un loc care rezistă de peste zece ani, lucru rar într-un oraș aflat în continuă mișcare, precum Tel Aviv, unde noi localuri se nasc aproape în fiecare lună.

A treia oprire a fost Jimmy Who, un bar la fel de underground ca și primele două, care a adăpostit cândva seifurile unei bănci (ușile de seif și cifrurile au rămas la locul lor, adăugând culoare locului), iar seara s-a încheiat apoteotic la Radio EPGB, cel mai râvnit club din Tel Aviv conform prezentării lui Ido, unde absolut toată lumea vrea să intre și unde, grație faptului că eram însoțiți de regele neîncoronat al vieții de noapte, am reușit să pătrundem fără să așteptăm la rând mai mult de cinci minute. „Ăsta e avantajul meseriei mele“, râde el, „cunosc pe toată lumea, știu pe cine să sun și cum să îmi duc clienții în locurile pe care ei și le doresc, fără să stea la coadă cu restul lumii“.

Pentru că există peste 3.200 de restaurante și baruri în Tel Aviv și „toată lumea vrea să dețină unul“, jobul lui Ido s-a născut firesc, nu doar pentru a-i ajuta pe turiști să intre în locurile care contează, ci și pentru ca ei să plece cu o impresie pozitivă. „Foarte mulți veneau, intrau în două-trei localuri dintre cele aflate la vedere, după care plecau dezamăgiți, spunând că în Tel Aviv nu s-au distrat deloc“, își varsă oful Ido. „Eu pot să schimb asta“.

Pe cât de dinamică este viața de noapte din Tel Aviv, pe atât de grăbiți sunt petrecăreții: dacă în România cluburile își primesc clienții mult după miezul nopții, în Tel Aviv la ora 11:30 toate localurile sunt pline, nu mai ai loc nici să arunci un ac, iar dacă vrei să mai intri te poți pregăti de o așteptare de până la o oră. „Vezi? Tocmai aici intervine expertiza mea!“, glumește Ido, care practică această meserie de patru ani, fiind – prin site-ul său tlvnight.com – colaborator oficial al Ministerului Turismului și al celor mai multe dintre hotelurile de cinci stele din Tel Aviv.

Pentru prima oară în România, Paralela 45, Eximtour, Cocktail Holidays și Prestige Tours-Happy Tours au realizat, în parteneriat cu El Al Airlines, și o serie de pachete speciale de călătorie pentru românii care își doresc să descopere vibrațiile Tel Aviv-ului. În perioada aprilie-iunie 2013, trei nopți în Tel Aviv încep de la 393 de euro/persoană.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii