În ceea ce privește participarea unor membri ai conducerii BNR la realizarea „Programului de Guvernare 2017 – 2020”, anunțat joi, 28 iunie, odată cu audierea noilor membri ai Cabinetului Tudose și pe care aceștia trebuie să-l pună în practică, Isărescu a reamintit că, „în conformitate cu legea, independența BNR, așa cum este peste tot în lume, nu înseamnă lipsa de colaborare cu Guvernul”.
Guvernatorul a mai spus că membrii BNR vor analiza „Programul de guvernare” cu mai mare atenție, când se va concretiza.
„Deocamdată, este sub forma unor propuneri. Am înțeles din ieșirile publice ale premierului și ale membrilor Guvernului că unele lucruri se vor analiza, se vor dicuta și vor ieși, la rândul lor, cei de la Ministrul de Finanțe și din Guvern, în public, pentru a spune care este propunerea finală. Suntem în capitolul monitorizare și asigurarea unui mix echilibrat de politici”, a punctat Isărescu.
El a subliniat că ultima frază evidențiază colaborare dintre BNR și Guvern, iar colaborarea dintre membrii BNR și cei de la Finanțe este permanentă, uneori fiind întâlniri și de mai multe ori pe zi, nu doar săptămânale, ceea ce este normal.
„(n.r. – Această colaborare) nu știrbește cu nimic independeța băncii centrale. Ne spunem punctele de vedere, ne exprimăm opiniile. Înseamnă o întărire a independenței băncii centrale, atâta vreme cât punctele noastre de vedere sunt luate în considerare, dacă sunt luate în considerare, pentru o mai bună înțelegere. Este chiar o idee eronată că, dacă discutăm, slăbește independența băncii centrale. Nu slăbește deloc. Este posibil să fie întărită”, a completat Isărescu.
De asemenea, aceasta a susținut că măsurile din Programul de guvernare despre care s-a spus zilele acestea că provin de la membrii BNR se găsesc în manualele de economie.
„Ideile care sunt atribuite ca pornind de la banca centrală se găsesc în orice manual de politici economice, nu trebuie să plece de la un personaj care lucrează la Banca Națională. Important este cine le receptează, cum le receptează și cum le pune în practică. Acestea sunt lucrurile cele mai importante, nu faptul că cineva emite o idee. Nu putem să cenzurăm ideile. Încă o idee. Noi avem chiar o formulă la care ținem: am colaborat cu toate guvernele pe care le-a dat țara”, a precizat Isărescu.