Isărescu: Arenele BNR pot aduce un plus de valoare sportului românesc. „Dreptul de proprietate al BNR nu a fost pus niciodată la îndoială” - Forbes.ro
Cautare




, Staff

SportsMoney |
|

Isărescu: Arenele BNR pot aduce un plus de valoare sportului românesc. „Dreptul de proprietate al BNR nu a fost pus niciodată la îndoială”

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a spus că instituția dorește ca Arenele BNR să fie preluate de stat nu pentru că ar fi degravate sau pentru că au fost vreodată degradate, ci pentru a aduce un plus de valoare sportului românesc, deși nu există niciun dubiu că instituție este adevăratul proprietar al acestora.
shutterstock_Arenele-BNR

„Se împlinesc 4 ani de când BNR a inițiat o corespondență cu reprezentanții statului pentru a prelua, printre altele, proprietatea asupra arenelor de tenis (n.red. – Parcul cu platani sau Arenelor BNR, din strada Dr. Staicovici), și nu pentru că acestea s-ar fi aflat într-o stare avansată de degradare, ci tocmai pentru că ar aduce un plus de valoare sportului românesc. Ulterior preluării cu plată, în urmă cu 27 de ani, de la Ministerul Tineretului și Sportului, Arenele BNR nu s-au aflat vreodată în stare de degradare și nu se află nici în prezent într-o asemenea situație, dovadă fiind desfășurarea chiar luna viitoare a turneului feminin WTA, în colaborare cu Federația Română de Tenis. Dreptul de proprietate al BNR nu a fost pus niciodată la îndoială”, a subliniat Isărescu, în cadrul conferinței „Patrimoniul Băncii Naționale a României”, organizată la 12 iunie, la Universitatea din Craiova.

În ultimul an, Ion Țiriac a intrat într-o dispută verbală cu reprezentanții BNR în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra Arenelor BNR și condiția în care se află această bază sportivă. Miliardul și omul de sport a susținut de mai multe ori că Arenele BNR sunt improprii pentru practicarea tenisului și că este nevoie ca acestea să fie preluate de stat, pentru a fi reintroduse în circuitul sportiv.

BNR, prin reamenajarea parcului şi dezvoltarea clădirilor, nu a făcut altceva decât să adauge valoare unei zone de patrimoniu a Bucureştilor, cu platani protejaţi de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Punerea în valoare a arenelor de sport aflate în cadrul acestui parc trebuie să se facă în condiţiile legii, pentru ca întregul ansamblu să îşi pastreze şi valoarea de patrimoniu şi cea utilitar-sportivă”, a detaliat Isărescu.

 

Guvernatorul BNR a precizat că întregul imobil a ajuns în proprietatea BNR ca urmare a Legii nr. 336/1946, prin care Societatea de Dare la Semn era autorizată să schimbe terenul care fusese donat de Stat, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, cu Banca Națională a României.

„Astfel, Societatea de Dare la Semn a primit de la BNR 345 milioane lei, precum și 65 de ha din pădurea Tunari, cumpărate în același an de banca centrală la prețul de 780 milioane lei. Ulterior, în 1948, BNR a mai achiziţionat un teren mult mai redus ca suprafață, de doar 280 metri pătrați, situat în str. Dr. Lister nr. 37, pentru care a achitat suma de 500.000 lei. Menționez că în actul de vânzare – cumpărare întocmit cu Societatea de Dare la Semn, se atestă că pe actualul amplasament al arenelor au fost amenajate tribune și terenuri de tenis încă din perioada interbelică, Societatea «Tennis Club Român» având calitatea de chiriaș în perioada 1934-1949”, a explicat Isărescu.

De asemenea, în ceea ce privește dreptul de proprietate al BNR asupra Arenelor BNR, Guvernatorul s-a referit la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2003, prin care 20 de imobile ale BNR au trecut în proprietatea statului și cinci imobile au trecut de la stat în proprietatea BNR.

În anul 1999, cele 41 de sucursale ale BNR existente, câte una în fiecare judeţ, au fost reorganizate în 22 de sucursale și în 19 agenții. La 1 septembrie 2000, au fost desfiinţate cele 19 agenţii, iar la 1 septembrie 2003 au fost desființate trei dintre cele 22 de sucursale. Ca urmare a acestei reorganizari, situația juridică a imobilelor în care și-au desfășurat activitatea agențiile BNR desființate în perioada 2000-2003 a fost reglementată în conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 51 din 12 iunie 2003 privind reglementarea situației juridice a unor bunuri imobile. Prin acest act normativ, 17 dintre imobilele agențiilor desființate au fost transmise din patrimoniul BNR în proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», iar altele au fost transmise prin hotărâri de guvern altor entități”, a explicat Isărescu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii