Hotelurile din Irlanda se vor redeschide la sfârșitul lunii iunie, cu trei săptămâni înainte de data planificată. Guvernul a propus vineri grăbirea instalării măsurilor de relaxare după pandemia de coronavirus, informează publicația Irish Times, citată de Reuters.
O nouă măsură de relaxare adoptată de guvern astăzi a fost legată de distanțele de deplasare. Inițial guvernul discuta impunerea unei noi limite de deplasare, mărind-o pe cea actuală de la 5 km la 20 km față de locul de reședință pentru a continua prevenirea răspândirii noului coronavirus. Până la finalul întâlnirii, autoritățile au decis că nu vor mai impune restricții de deplasare pentru cetățeni între granițele țării.