Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lifestyle |
|

Irina Schrotter – 500 Miliardari Ediţia 2011

Irina Schrotter.jpg
Nume: Irina Schrotter Avere: 12-13 milioane de euro Varsta: 46 de ani Resedinta: Iași Domeniu/Companie: Confecții, imobiliare Pasiuni: avioane

Creatoarea de modă Irina Schrotter a ţinut şi în ultimul an capul de afiş al festivalurilor de modă de peste hotare. Recent, designerul ieşean a participat cu o colecţie în cadrul Săptămânii de Modă de la Berlin – existența ei şi a altor trei tineri designeri români în cadrul evenimentului marcând astfel prezenţa ţării noastre la festivalul. Următoarea oprire: Paris. De zece ani, Irina Schrotter este o prezenţă constantă în cadrul târgului de modă Prêt-à-Porter de la Paris, unde participă cu două colecţii. De fapt, am putea spune că evenimentul din capitala modei franţuzeşti a fost rampa de lansare pentru colecţiile sale, care se regăsesc acum în zeci de magazine multibrand de lux din Canada, Brazilia, Marea Britanie, Japonia, Arabia Saudită, Liban, Rusia, Italia sau Franţa.

Astăzi, colecţiile semnate de Irina Schrotter se găsesc în cinci magazine proprii în Capitală (Băneasa Shopping City şi pe Calea Victoriei), Iaşi (Iulius Shopping Center), Timişoara (de asemenea în Iulius Shopping Center) şi Constanţa (Neptun). De anul trecut, designerul şi-a mărit reţeaua de magazine printr-o unitate în Elveţia, la Lugano – oraşul în care studiază fiul său, Mark. Irina Schrotter a mers chiar mai departe, trecând de la targetul exclusivist la cel de masă. Începând cu 2007, are în magazine colecţia „Mellow by Irina Schrotter“, special creată pentru grupul britanic Debenhams. În plus, de la finalul lui 2009, prima linie de îmbrăcăminte pentru bebeluşi, „Violet“, produsă în colaborare cu Andreea Marin-Bănică, se regăseşte în reţeaua de hipermarketuri Carrefour.

Toate colecţiile realizate de Schrotter sunt realizate în cele trei centre de producţie pe care femeia de afaceri le deţine în Iaşi. Şi tot în Iaşi se ocupă, alături de soţul său, Zaharia, de o serie de afaceri în real estate. Până de curând, Schrotter a fost posesoarea unui avion de mici dimensiuni, Cirrus SR 22. A fost nevoită să îl vândă din cauza lipsei unui spaţiu în care să îl gareze. Dacă dăm crezare zvonurilor apărute în presa mondenă, se pare că designerul ieşean a primit 350.000 de euro pentru avion, o valoare mai mică decât preţul de achiziţie: jumătate de milion de euro.

Vezi care era averea Irinei Schrotter în 2010

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii