FacebookTwitterLinkedIn

Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr.Leahu

Oportunitatea pentru România

Ionuț Leahu: Ultimele luni ne-au demonstrat că foarte multe dintre schimbările de care era nevoie în vremurile în care trăim trebuie să se întâmple acum într-un mod accelerat. De la digitalizarea absolut necesară în toate domeniile pentru eficientizarea proceselor până la interacțiuni și experiențe de consum diferite. Acum funcționăm mult online, suntem obișnuiți să rezolvăm totul rapid, să primim calitate, să avem servicii accesibile. Da, este un moment de cumpănă în care trebuie să regândim structuri și procese pentru a readuce în prim-plan omul cu siguranța, sănătatea și nevoile lui reale.

Domenii ce trebuie reformate

Ionuț Leahu: Sistemul medical românesc a dat un examen general în această perioadă. Rezultatul a fost că am descoperit că personalul medical nu este protejat suficient și aceasta se adaugă lucrurilor deja cunoscute – faptul că sistemul are nevoie de investiții majore în echipamente și infrastructură sanitară.

Specific stomatologiei, faptul că a fost privatizat domeniul în proporție de 98%, fără să existe o decontare reală din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru asistența stomatologică de bază, a dus la o dezvoltare deficitară, centrată pe medicul unic în cabinetul său, aflat de multe ori în clădiri de locuit. În Starea de Urgență, au putut funcționa doar clinicile aflate în clădiri de sine stătătoare cu intrări și circuite sigure. Au funcționat pentru urgențe mai puțin de 300 de unități din 15.000 la nivel național. Schimbarea trebuie să vină din mai multe direcții – pacientul să aleagă siguranța oferită de instituții în primul rând, mai apoi de persoane, medicul să înțeleagă că nu mai poți să faci medicină singur și cu resurse limitate și statul să-și respecte angajamentul față de populație de a asigura un pachet minimal decontat 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Doar mișcând cele 3 elemente putem să avem și în stomatologie mai multe instituții, cabinete grupate care le pot oferi pacienților sănătate reală.

Măsuri urgente pentru relansare

Ionuț Leahu: Digitalizarea forțată trebuie să fie dusă până la capăt. Alte măsuri – reducerea cheltuielilor operaționale ale statului, desființarea de posturi la stat care pot debloca bani pentru sănătate și transferul oamenilor în privat. Autoritățile centrale trebuie să asigure cadrul legal și să simplifice respectarea lui. Este bine demonstrat că statul este un investitor nepregătit și un operator de servicii mediocru. Totuși, statul poate să cumpere servicii din mediul privat și, astfel, să susțină dezvoltarea unei societăți sănătoase. Este o practică internațională în care parteneriatele public-privat au ajuns chiar și în spațiul cosmic.

Revenirea domeniului

Ionuț Leahu: În stomatologie, pandemia și declanșarea Stării de Urgență au acționat ca un tsunami care a spulberat absolut tot ce nu a fost ancorat extrem de solid. Lipsa de finanțare a sistemului din partea C.N.A.S. și lipsa de strategie din partea Ministerului Sănătății din ultimii 30 de ani au lăsat o industrie extrem de fragmentată, în care predomină medicul singur cu unitul lui dentar și care nu are o echipă de suport lângă el. A conduce un cabinet medical vine la pachet cu aceleași îndatoriri și obligații ca în cazul unui lanț de clinici medicale – necesită existența unor departamente de suport în relația cu pacienții, cu statul, cu furnizorii și băncile, iar toate acestea costă și nu produc direct. Aceste costuri pot fi suportate doar de munca unor echipe mari de medici. Cred că este momentul T0 în industria noastră, în care fiecare medic care deține un cabinet trebuie să își facă o analiză corectă pentru a vedea dacă este antreprenor sau medic. Este timpul să lucrăm în echipe mari, să ne asociem între noi pentru a putea rezista în astfel de crize și pentru a fi mult mai bine pregătiți pentru altele care vor urma.

Într-o concluzie, contextul actual ne-a demonstrat că sistemul medical stomatologic trece el însuși printr-o criză. Realitatea ne-a arătat că în ultimele 2-3 luni doar clinicile și cabinetele care au putut și și-au dorit să îndeplinească condiții extrem de stricte impuse de autorități au asigurat tratamente de urgență, un procent de doar 2% . Așa arată o ,,radiografie” a sistemului stomatologic din România, un sistem care a s-a dezvoltat prin eforturi eminamente private și care nu a beneficiat de finanțări. Cred că multe cabinete stomatologice nu s-au deschis încă pentru că nu își permit măsurile de protecție necesare, astfel fiind nevoite sa crească prețurile sau să își sisteze în continuare activitatea.

Este important să adăugăm pe agenda publică faptul că este necesar să existe o decontare reală a serviciilor stomatologice, asemănătoare altor țări europene. Și aceasta în contextul unei nevoi adevărate din partea populației, căci realitatea ne arată că la capitolul sănătate dentară, situația din România este dezastruoasă (potrivit studiului KANTAR pentru 2019, doar 1 din 2 români a fost la stomatolog). Numai astfel poate fi ridicat standardul din industrie și dezvolta domeniul, printr-o relație strânsă cu C.N.A.S. și respectarea regulilor impuse de aceasta. Așa cred că putem avea un impact general.

Cine a trecut examenul pandemiei, cu siguranță este mai puternic acum. Oricine are un business în domeniul stomatologiei trebuie să accepte că trebuie să se schimbe. Noul normal înseamnă norme crescute de siguranță. Înseamnă costuri mai mari de operare și muncă foarte multă în echipă. Într-o industrie dominată de cabinetele cu un singur scaun (85% din cabinetele/clinicile din România), testul pandemiei a arătat că doar un mic procent dintre antreprenorii din domeniu este pregătit să lucreze în condițiile noi. Este timpul să ne unim, să ne asociem pentru a lucra împreună. Așa cum sectorul de medicină generală a reușit, sunt sigur că putem să urmăm și noi exemplul lor.