FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, deputatul Ioan Muntean a fost trimis în judecată sub control judiciar.

Ioan Muntean este acuzat că la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic (PSD – nota red.), a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia şi o societate comercială cu capital majoritar de stat.

În schimbul acestor bani, deputatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societăţii beneficiare a contractelor, faţă de care a pretins că are influenţă, pentru ca aceştia să facă demersurile necesare deblocării plăţilor restante către firma omului de afaceri. Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de Munteanu în trei tranşe, din care 350.000 euro i-au fost remişi personal, conform DNA.

Ioan Munteanu este deputat de Neamţ la al patrulea mandat. El este şi noul lider de grup al deputaţilor PSD.

Vezi cifrele de afaceri ale editurilor în 2016!