„Alegerea lui Adrian Tănase de către Consiliul de Administrație al BVB reprezintă un moment și un motiv de bucurie pentru comunitatea investitorilor de pe piața de capital, Investors Club. Considerăm că experiența acumulată pe piața de capital în cei 20 ani de activitate îi vor ghida alegerile pentru trecerea BVB la nivelul următor, statutul de piață emergentă. Știm că are sub tutelă un mixt provocator: planul pe termen lung al BVB, problemele economice din această perioadă, rezultatul implementărilor directivelor EU de anul viitor, colaborarea tot mai intensă cu mediul de business, respectarea Codului de Guvernanță Corporativă al BVB, programele de cultura investițională”, se menționează în comunicatul citat.
Tănase îl înlocuiește pe polonezul Ludwik Sobolewski, cel care a notificat BVB, în data de 27 octombrie, cu privire la demisia sa. Consiliul BVB a luat la cunoștință de demisia lui Sobolewski în data de 1 noiembrie, când l-a desemnat în funcția de director general interimar pe Marius-Alin Barbu.
Tănase este actualul director de investiții al NN Pensii, cel mai mare jucător de piața pensiilor private, cu active de 14 miliarde de lei.
Absolvent al Facultății de Cibernetică din cadrul ASE, în 1998, Adrian Tănase și-a început cariera, în același an, ca analist financiar la SVM Interbrok. În timp ce și-a consolidat experiența prin certificarea CFA Institute, el a fost, timp de aproape doi ani, manager al fondului KD Maximus, iar cariera în ING Pensii (devenit NN Pensii România, din martie 2013) a început-o în 2006.