Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au crescut cu 24,6% în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 1,49 miliarde de euro, potrivit datelor estimative ale Băncii Naționale a României (BNR).
Din acestea participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,945 de miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 452 de milioane de euro.
În perioada ianuarie – aprilie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1,7% (1,593 miliarde de euro, până la 95 de miliarde de euro.
Datoria externă pe termen lung a însumat 67,73 de miliarde de euro, la 30 aprilie 2018 (71,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3%, faţă de 31 decembrie 2017.
Datoria externă pe termen scurt era la 30 aprilie 2018 la nivelul de 27,34 de miliarde de euro (28,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 10%, faţă de finele anului trecut.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,9%, în perioada ianuarie – aprilie 2018, comparativ cu 23,9%, anul trecut.
Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2018 a fost de 5,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2017 (5,4 luni).
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2018 a fost de 82,1%, comparativ cu 87,2%, la 31 decembrie 2017.