Cautare




, Staff

Bani și Investiţii |
|

Investițiile Sodexo au generat o creștere a cifrei de afaceri cu 27% în 2017, comparativ cu anul precedent

Sodexo înregistrează o creștere a cifrei de afaceri pentru 2017, consolidându-și astfel poziția de lider pe piață, cu un număr de 1,5 milioane de consumatori.  
Aurelien-SONET_Global_CEO_Sodexo_Benefits_and_Rewards_services

Prezent de 20 de ani pe piața din România, Grupul Sodexo a emis peste 3,1 de miliarde de vouchere și doar în 2017 a servit peste 206 milioane de mese angajaților români. Dezvoltarea companiei a fost susținută de diversificarea gamei de produse și servicii și de investițiile în digitalizare. În 2017, Sodexo a investit în startup-ul românesc Benefit Seven, cel mai mare furnizor de abonamente pentru petrecerea timpului liber și sport dedicate angajaților.

„Sodexo oferă o gamă largă de beneficii extra-salariale în România și vom investi în continuare în diversificarea soluțiilor de motivare a angajaților. Pe măsură ce Generația Z intră pe piața muncii, mediul de lucru se transformă, iar datorită experienței noastre la nivel global privind nevoile consumatorilor, înțelegem în profunzime nevoile angajaților și ale organizațiilor. Suntem mereu cu un pas înainte și ne ajutăm clienții să dezvolte strategii eficiente de employer branding, care îi ajută să își îndeplinească obiectivele de business”, a declarat Aurelien Sonet (foto), Global CEO Sodexo Global Benefits and Rewards.

 

Aproximativ 1,5 de milioane de români primesc beneficii extra-salariale

În 2017, Sodexo România și-a consolidat poziția de lider pe piață, deservind aproximativ 1,5 de milioane de consumatori. De asemenea, Sodexo România a investit în digitizarea soluțiilor și în diversificarea gamei de produse, iar investițiile au generat o creștere a cifrei de afaceri cu 27% comparativ cu anul precedent.

„Lumea se schimbă într-un ritm alert, iar noi investim continuu în îmbunătățirea soluțiilor pe care le oferim, consolidându-ne capacitățile digitale și oferta, pentru a crea cea mai bună experiență la locul de muncă pentru angajați. Oamenii sunt interesați de oportunitățile de dezvoltare personală, iar participarea la evenimente culturale este unul dintre interesele tinerilor. Oferim deja acest tip de beneficiu în Brazilia, Belgia, Republica Cehă și Franța, țări în care Sodexo lucrează îndeaproape cu guvernele pentru implementarea celor mai importante politici publice. Aducem această experiență și în România, pentru a crea un nou beneficiu pentru cultură și pentru a le oferi consumatorilor o experiență culturală inedită”, a declarat Sven Marinus, Country CEO Sodexo Benefits and Rewards Romania.

În medie, salariații români primesc, între 1 și 2 beneficii extra-salariale, iar cel mai des oferite sunt tichetele de masă și tichetele cadou. Angajații preferă să primească voucherele în format digital, deoarece sunt mai ușor de utilizat și au un control mai bun asupra cheltuielilor,  datorită aplicației Sodexo Card. Aceasta a fost instalată deja de jumătate din clienții Sodexo. Primul beneficiu care este oferit 100% în format digital este 7card, iar 50% din voucherele de masă sunt utilizate, de asemenea, în format digital.

Peste 10.000 de parteneri afiliați se află în mediul rural

Sodexo și-a consolidat prezența în România și a dezvoltat o rețea de peste 67.000 de parteneri afiliați, dintre care peste 10.000 sunt prezenți și în zona rurală. Astfel, utilizatorii au acces la produse și servicii, indiferent de zona geografică în care se află și sunt stimulate afacerile comercianților.

Reprezentanții Sodexo au anunțat o investiție în valoarea de 300.000 de euro pentru Stop Hunger, o rețea globală de organizații non-profit care militează pentru eradicarea foametei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii