FacebookTwitterLinkedIn

Comunități întregi zac în ruine după ce râurile umflate au străbătut orașele și satele din vestul statelor germane Renania de Nord-Westfalia și Renania-Palatinat, Belgia, precum și în Țările de Jos, transmite Reuters.

„A fost groaznic să nu îi putem ajuta pe oameni”, a declarat pentru sursa citată, Frank Thel, un locuitor din Schuld – Renania-Palatinat, în fața unei grămezi de moloz. „Ne făceau semn cu mâna de la ferestre. Casele se prăbușeau în stânga și în dreapta”.

Numai în Germania, 103 persoane au murit în ceea ce este cea mai gravă pierdere de vieți omenești din ultimii ani. Doisprezece dintre morți erau rezidenți ai unei case pentru persoane cu dizabilități din Sinzig, la sud de Koln, care au fost surprinși de inundațiile fulgerătoare din timpul nopții. În Belgia, mass-media transmite că cel puțin 14 persoane au murit.

Numărul celor decedați este de așteptat însă să crească și mai mult.

Aproximativ 114.000 de gospodării din Germania au rămas fără energie electrică vineri, iar rețelele de telefonie mobilă s-au prăbușit în unele regiuni inundate.

Armata germană a trimis peste 700 de soldați pentru a sprijini eforturile de salvare, dar autoritățile sunt îngrijorate de faptul că mai multe baraje s-ar putea revărsa. Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate în aval de barajul Steinbachtal din vestul Germaniei, care risca să nu mai facă față apelor, iar o porțiune de autostradă a fost închisă.

Numărul celor decedați în Germania este cel mai mare, de la ultima inundație catastrofală din Marea Nordului în 1962, care a ucis în jur de 340 de persoane și accidentul în care a fost implicat un tren de mare viteză în 1998 care a ucis 101 persoane.

Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a declarat revistei Spiegel că guvernul federal va oferi sprijin financiar pentru regiunile afectate cât mai repede posibil, adăugând un pachet de măsuri care ar trebui să fie aprobat de cabinet miercuri.

Pe de altă parte, Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, după un mesaj asemănător al cancelarului german Angela Merkel, că amploarea și intensitatea inundațiilor sunt un indiciu clar al schimbărilor climatice și demonstrează necesitatea urgentă de a acționa în această privință.