FacebookTwitterLinkedIn

De la începutul colaborării cu ANAF, Provident a avut deja aproape 1.000 de solicitări pentru verificarea în baza de date a agenţiei. În plus, procesul de aprobare a fost redus de la 24 de ore, până la o medie de câteva ore. Interogarea bazei de date ANAF pentru fiecare client în parte se face doar după ce clientul semnează acordul de interogare. În procesul de evaluare a bonităţii unui client, clienţii sunt verificaţi şi în baza de date a Biroului de Credit.

Provident susține că a început colaborarea cu ANAF pentru a îmbunătăţi şi pentru a accelera acordarea creditelor.

Această colaborare este parte integrată din politica de creditare responsabilă a companiei şi vine în sprijinul clienţilor pentru a le facilita accesul la produsele şi serviciile noastre. Colaborarea cu ANAF va reduce considerabil timpul de aşteptare între momentul solicitării creditului şi momentul acordării sumei solicitate. Astfel, clienţii care vor dori să contracteze un credit din portofoliul nostru de produse, vor putea putea alege verificarea în baza de date a ANAF în locul adeverinţei de venit. Consultarea bazei de date a ANAF ne va oferi date pe care le vom folosi în procesul de evaluare a posibilităţii fiecărui client de a plăti ratele săptămânale sau lunare, fără a se dezechilibra financiar”, au mai declarat reprezentanții companiei.

Proiectul pilot de colaborare cu ANAF a fost demarat în 27 iulie 2017, într-o sigură arie operaţională. Ca urmare a rezultatelor obţinute, testarea a fost extinsă către mai multe arii, iar, din 30 august, clienţii din aproape jumătate de ţară pot fi verificați. Judeţele în care clienţii au posibilitatea să solicite interogarea în baza de date a ANAF, în locul adeverinţei de venit, sunt: Arad, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Maramureş, Argeş, Teleorman, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Ilfov, Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Tulcea. Colaborarea cu ANAF va fi extinsă, iar, până la finalul lunii octombrie, toţi clienţii Provident vor avea acces la această opţiune.

Pentru noi este important ca fiecare contract de creditare să fie o decizie responsabilă, atât din partea clientului, cât şi din partea noastră. Vrem să ne asigurăm că ţinem pasul cu nevoile clienţilor noştri şi că reuşim să le acordăm credite rapid, dar responsabil. Prin această interogare în baza de date a ANAF, venim în ajutorul clienţilor noştri, mai ales în situaţia în care le este dificil să obţină dovada de venit, fie pentru că angajatorul trenează procesul, fie pentru că eliberarea documentului durează prea mult”, a declarat Viktor Boczan, directorul general al Provident Financial România.